Alexandru Maxim se bucura de venirea la echipa națională prin prisma privilegiului de a-l cunoaște pe Mutu. Fotbaliștii născuți în 1990 și după, care nu l-au prea apucat jucând pe Hagi, continuă să se închine la icoana lui Mutu. Ei scriau numărul și numele lui pe spate, îi sorbeau biografia din tabloide și golurile de pe net. Îi inventariau întâmplările vieții și-și doreau, poate că își mai doresc, să joace și ei, într-o viață de om, la Inter, la Juve și la Chelsea.
Îl regăsim pe Mutu la echipa națională după opt luni. Ultima dată a fost cu Uruguay, iarna trecută. Înainte de asta, marca acum un an ambele goluri ale unui 2-2 complet neglorios cu Belarus pe Național Arena. Să recunoaștem că atunci ne-a scos, cum ne-a mai scos și alte dăți, iar noi am continuat să-i numărăm aventurile, suspendările și ospătarii kosovari pe care i-a șifonat într-o viață de film, în care el a jucat un rol principal excelent, fără scenarist și fără indicații regizorale.
Să ne uităm în urmă și să vedem că tot ce-a fost bun în fotbalul nostru de la Hagi încoace i se datorează lui Mutu. Chiar și acel penalty ratat cu Italia la Euro 2008 e amintirea că am fost acolo. Chiar și meciurile pe care le-am jucat prost tocmai pentru că nu l-am avut pe el. Când am întâlnit echipe mai bune ca noi, așa cum sunt acum Turcia și Olanda, Adrian ne-a dat mereu iluzia că valoarea lui individuală ne poate face să sperăm la calificări care fără el ne-ar fi fost mereu interzise. Cine spune că nu e așa, să-și aducă aminte de un meci cu Cehia la Constanța, când am câștigat cu 2-0 și el i-a bătul aproape singur pe Nedved, Koller și Petr Cech.
Azi, la aproape 34 de ani, Mutu e ca un pirat corsican bătrân, care stă la pupa cu pipa între dinți și știe sigur că va ajunge la mal. Dacă vom însemna ceva la Istanbul dincolo de centrul terenului, asta i se va datora lui Mutu. El are sângele rece de a nu-i păsa de 50.000 de turci ostili, el are valoarea de a rupe acele limite de care cei tineri s-ar speria. Fără Mutu, am fi o echipă obișnuită, care ar încerca să se organizeze și să se strângă cât mai mult. Cu el, cu corsicanul tomnatic de la Ajaccio, putem să ne dăm jos de pe punte și să punem mâna pe comoară. Bătrâne, bagă-te în focul luptei și arată acestor puști de lângă tine că fotbalul e o chestiune care nu se uită indiferent dacă joci în Corsica, în Insula Paștelui sau la Polul Nord!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER