Au trecut aproape patru luni de la ultimele și singurele rânduri pe care le-am așternut despre magistralul conducător Costică Anghelache. Recunosc, atunci, în mai, i-am dat cam rău cu perdaf, dar meritat, de la prima la ultima silabă. Mi-a răspuns în publicația gratuită a hotelului care-l plătește, iar articolul decupat șade pe placajul dindărătul biroului meu. E ca un pansament în momentele de deznădejde. În mijlocul tristeților, citesc câteva rânduri de-ale magistrului și mulțumesc Cerului că n-am niciun strop din talentul domniei sale. Dacă aș fi avut, aș fi renunțat la scris pentru totdeauna.
În aceste patru luni scurse de la editorialul meu și de la darea de seamă a domniei sale, am evitat orice contact literar cu neoproletcultismul pe care-l practică atât în scris, cât și în însuflețitele cuvântări pe care le rostește la microfoanele televiziunilor. O întâmplare banală, un meci amical al lui Dinamo la Vâlcea, l-a scos iarăși la rampă pe prințul neîncoronat al limbii de lemn. O înfrângere supărătoare plus o declarație a lui Gigi Mulțescu, în care antrenorul mai cerea măcar doi jucători, i-a prilejuit exegetului lui Ștefan Gheorghiu următoarea replică:
„N-ar trebui să fie grija lui Mulțescu cine vine, cine pleacă, cine stă. În Vest, antrenorilor li se pune la dispoziție un lot pe care să-l antreneze (…). Preocuparea lui ar trebui să fie să creeze atmosferă în vestiar”
Am încheiat citatul. Prima frază, cu numai două cacofonii academice în doar câteva cuvinte, nu e atât de agresivă. În a doua, diletantismul în fotbal erupe impetuos. Se aduce în discuție Vestul și statutul antrenorilor de acolo. Posesorul de doctorat n‑are de unde să știe că acolo, în Vest, toți tehnicienii cer jucători, toți discută cu președinții despre problemele din echipe, iar în Anglia tinereții universitarului Anghelache antrenorii sunt chiar manageri, decid sume, vânzări, cumpărări, împrumuturi. Dar ideologul frazelor din care iese rumeguș a folosit deplasările în străinătate mai ales în scop profesional, la finele lor aducând la sediu kilograme de coli albe scrise frumos, care toate aveau același titlu, „Notă informativă”.
Așadar, Mulțescu n-ar trebui să ceară jucători, ci să lucreze doar cu materialul pus la dispoziție de titratul său conducător. Și la tâmplar dacă te duci și-i spui să-ți facă un dulap din hârtie creponată, îți răspunde că nu se poate, că nu merge. Dar la Dinamo trebuie, că așa vrea ideologul stângii supreme, să se înfăptuiască planul cincinal în patru ani și jumătate, să se obțină energie fără consum de lucru mecanic (asta e fizică pură, nu se studia la învățământ politic!) și antrenorul să pupe mâna președintelui, eventual făcându-și autocritica. Aplicând principiile socialismului biruitor la orașe și sate, responsabilul cu propaganda a terminat un antrenor, pe Țălnar, și acum se pare că lucrează să-l răpună și pe al doilea. Oamenii din club râd de el, de marele Profesor, antrenorii sunt exasperați, jucătorii, mulți dintre ei născuți după căderea Cortinei de Fier, nu înțeleg nimic din discursurile de lemn ale președintelui.
Nu demult, după ce ProSport a opinat că tânărul Rotariu ar putea fi viitorul lui Dinamo, profesorul-președinte a sunat certăreț în redacție, întrebând de unde știm asta. Colegii n-au avut inspirația să-i răspundă că au citit în Marx sau în Lenin, că așa l-ar fi redus imediat la tăcere. Sau, și mai bine, își făceau și ei autocritica, alături de Mulțescu. Da, domnule profesor, așa e, nu Rotariu e viitorul lui Dinamo! Dumneavoastră sunteți. În cel mai scurt timp, în propriul careu vor fi hidrocentrale, iar la centrul terenului se va construi o sală de congrese, unde senegalezii, ivorienii și alte neamuri vă vor aplauda, mulțumindu-vă că i-ați scos din întuneric, arătându-le drumul luminos spre progres și retrogradare.
Să trăiți, tovarășe Anghelache! Dinamo e mândră să vă aibă drept far călăuzitor spre subsolul clasamentului!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER