Ne ducem, cu ProSport cu tot, pe online pentru că ăsta-i mersul vieții, pentru că așa trebuie, pentru că – aceia care nu și-au dat seama vor avea de suferit! – trăim într‑o lume în care se plătesc facturi online, se iau credite online, se cresc copiii online, se iubește online, se suferă online. Totul e online, automat și ProSport devine online! Nostalgicii iremediabili n-au decât să suspine după ziarele de hârtie, să plângă după prospătura de cerneală din paginile lor. Nu-i va înțelege nimeni. Câțiva îi vor compătimi, dar și aceia se vor gândi că trecând în online scad salariile sau se dau oameni afară.
Când am auzit de renunțarea la ediția tipărită nu m-am gândit nici la salarii, nici la concedieri. O clipă l-am văzut pe Moromete cum dezbătea conținutul ziarului în Poiana lui Iocan, apoi am revăzut pereții de faianță albă ai tipografiei de pe Brezoianu, de unde copiii luau pe braț ziarele calde, urcau pe Sărindar, spre Calea Victoriei și Capșa, strigând EDIȚIEEEEE SPECIALĂ‚Ă‚Ă‚Ă‚Ă‚Ă‚!
Am revăzut primul număr din ProSport, nopțile de dinaintea lui, acea oboseală de oameni sfârșiți, mulțumiți că și-au terminat treaba. Personal, am revăzut măcar jumătate dintre cele 4997 (absurdă și neîmplinită cifră!) de numere din viața actuală a ProSport – am lipsit 8 din cei 16 ani de istorie -, mi-am amintit de Tolo, Andrei, Geambilă aplecați asupra printurilor, am simțit mirosul fiecărieia din miile de țigări fumate semilicit până acum doi ani, de Ovidiu. M-am gândit la Bitay Andras, care a desenat ziarul în vreo două luni, la Emil, singurul caricaturist din presa sportivă.
Dispărând ediția tipărită, nu mă gândesc la mine. Am scris pe hârtie peste douăzeci de ani, de-acum pot publica, atât căt voi mai fi util, pe diverse display‑uri. Mă gândesc la oamenii din această echipă , de care sunt alături de doi ani. Majoritatea sunt foarte tineri, n-au făcut de serviciu în tipografie, n-au pus mâna pe șpaltul ud, nu i-au auzit pe nea Ion sau pe Titi strigând CALAAAAANDRUUUU!!!! din celălalt capăt al uzinei. Viața acestor tineri în presă, pardon, în online poate fi lungă și eficientă, dar nu vă supărați, Cătălin, Iulică, Florine, Luciane și toți ceilalți, va fi incompletă dacă n-ați simțit mirosul jilav de șpalt!
Și-mi mai pare rău că n-am cum să le mai spun fetelor mele, născute în epoca ProSport, adică la începutul mileniului trei, că mă duc la ziar. Mizând pe capacitatea lor digitală mult mai dezvoltată decât a mea, o să le spun că mă duc la online, la spațiul virtual. De iubit însă, o să le iubesc mereu pe viu, dincoace de taste.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER