Cineva spunea zilele trecute despre Cupă că ar fi redevenit un fel de Daciadă, cu veleitari grăsuți rostogolindu-se pe teren și cu marii profesioniști ai zilelor noastre obligați să încrucișeze săbiile cu nimeni întruchipat în Ripensia, Sănătatea sau Bârsana. S-ar putea să fie Daciadă, dar atunci avem Daciadă și-n Anglia, unde Liverpool a avut nevoie de rejucare pe Anfield cu o Bârsană de Liga a cincea sau a șasea.
Aceste Bârsane, Ripensii sau Sănătăți vorbesc despre esența și definiția fotbalului la nivel inferior. Sunt echipe amatoare sau cvasiamatoare, ai căror jucători nu primesc bani pentru ceea ce fac. Ei câștigă din alte părți, fotbalul fiind pentru ei doar hobby, recreere, eventual prilej de ieșit la o bere. Poate tocmai de aceea aceste echipe au izbutit să se strecoare atât de sus, pentru că alcătuitorii lor nu văd din Cupă o corvoadă, ci un prilej de a da contur clar pasiunii.
Aceste echipe amatoare participă în eșaloane mai mult sau mai puțin profesioÂniste. Toate echipele de liga a doua și multe dintre echipele de liga a treia au jucători plătiți, cu rate contractuale lunare, cu prime de instalare, cu restanțe, cu memorii depuse la Comisii, adică toate aceste echipe sunt alcătuite din fotbaliști profesioniști, care nu fac nimic altceva în afară de fotbal și n-au nici un alt venit decât cel rezultat din fotbal.
Transformând sute de oameni în fotbaliști profesioniști, sistemul de la noi riscă să genereze tot atâtea cazuri sociale. Să zicem că X e profesionist până în măduva oaselor, aflat sub contract cu cutare divizionară. Are familie, copii și e adulat de urbea provincială în care trăiește. Însă criză fiind, clubul său provincial nu i-a mai plătit de o jumătate de an cele câteva sute de euro pe lună. Dacă depune memoriu, devine liber, dar cine-l mai ia? Dacă rămâne în așteptarea banilor, îi plâng copiii de foame. În curând se va lăsa de fotbal și în afara fotbalului nu știe să facă nimic altceva.
E X caz social? Fără îndoială că da! În schimb, cei de la Sănătatea, Bârsana sau Ripensia au servicii care le asigură existența, de acolo, de pe motostivuitor, de la catedră sau de la școală își cresc copiii, iar la fotbal vin doar de plăcere, eventual pe câte o primă care se cheltuie tot la bere, cu colegii. E mai sănătos așa, fotbalul e mai curat, iar în urma sa nu rămân victime ale sistemului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER