Dacă până de curând exista o transpunere a Raiului în fotbal, atunci cu certitudine ea se situa în Gruia. CFR dorea să pară modelul succesului cert, al clubului cu purtări occidentale într-o lume de zarzavagii dâmbovițeni. Al modelului copiat după nemți și înfăptuit cu portughezi.
Acest falanster financiar, unde toată lumea era plătită la timp, iar rezervele eterne idolatrizau titularii, a fâsâit pe la căpriori în momentul în care o sursă din vestiar s-a lansat într-un Armaghedon cu dezvăluiri banale pentru orice echipă românească de rând, dar șocante când ele fac referire la societatea ideală creionată atât de bine pentru exterior de duetul Arpi&Muri.
I-auzi, domnule! Că se fac plăți preferențiale! Că în vreme ce titularii sunt plătiți la zi, rezervele sau cei căzuți în dizgrație așteaptă cu lunile să-și primească banii! Că domnul căpitan Cadu impune cine să joace alături de el în defensivă. Că la un amical cu o echipă de liga a treia, când echipa sa era condusă la pauză, Ando a făcut ca trenul!
Chiar așa? Da, chiar așa! Există probleme peste tot, inclusiv în Paradis! Pentru că încă nu se știe dacă există Paradis. CFR e echipă de fotbal, nu congregație de maici. E normal ca la vestiar să miroasă a jambiere transpirate, nu a peltea de zmeură. E normal ca rezervele să fie botoase, e normal ca jupânii vestiarului să facă legea, e normal ca antrenorul să mai zbiere câteodată. Ce nu e normal e plata diferențiată a jucătorilor, dar acesta e un fenomen simptomatic, nu doar pentru România. În dizgrație poate cădea nu numai Nuno Claro, ci și Kaka, iar când te strange punga, îl plătești pe cel de care ai nevoie mâine, nu pe cel de care încerci să scapi, iar el se ascunde sub pulpana contractului.
Ce nu e iarăși normal este să te faci că lucrurile n-ar sta așa și să încerci glume lipsite de umor despre tensiunea de la prizele din vestiar. E mai corect să admiți că acele probleme există și că te străduiești să le rezolvi. În anumite situații e de preferat să părem nu sfinți, ci oameni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER