Nu e vorba de Daciada la lupte, deși se pare că între cei doi au avut loc ceva procedee de trântă sătească. Fără a încuraja cu niciun miligram violența, realizez că între bărbați, când nu-i vede nimeni se mai întâmplă îmbrățișări tandre care se lasă cu vânătăi. În cazul de față, cu toată originea ucraino-transcarpatică a lui Șiman, mizez în totalitate pe Dacian Varga, mai tehnic și mult mai motivat de context.
Despre altfel de Daciadă e vorba. Despre Daciada la care participă de mai mulți ani fotbaliștii Sportului Studențesc. Vremea parpalacelor și a borcanelor cu zacuscă s-a dus demult, încă din epoca demult și profitabil vândutului Gigel Bucur. Acum se trăiește din plin era muncii patriotice, a neplății cu anii a unor fotbaliști care trebuie să se comporte ca profesioniștii occidentali, deși sunt tratați precum uvrierii din combinatele nord-coreene, care nu muncesc pentru bani, ci pentru binele obștii.
E vorba de un club născut în 1916, în apropierea ilustrului Traian Lalescu. Ajuns la 97 de ani, Sportul n-a murit ieri, dar în câteva zile se va stinge sigur. Neprogramări anulate, neprezentări transformate în autobuze defecte, meciuri abordate cu copii de 14 ani pe teren, Comisii peste Comisii, amânări peste amânări. S-au plictisit polițiștii de la secții de atâtea plângeri penale depuse de băieți care vin să conteste că pe acte ar fi semnăturile lor, s-au plictisit grafologii de atâtea codițe de literă și de atâtea căciulițe, bucle și linii îngroșate, s-au plictisit avocații, s-a plictisit toată lumea, numai Vasile Șiman nu.
E incredibil cum acest Iosefini al deciziilor federale cade mereu în picioare. Azi e declarat Varga liber, peste câteva zile se constată că de fapt mai are un contract, și încă unul, și încă unul. Fotbaliștii, aceste bijuterii de preț pe care Vasile Iosefini și le ține la încheieturi probabil că nu-și vor dobândi niciodată libertatea, pentru că ori de câte ori vor fi situații limită, se va mai găsi un contract pe care respectivii l-au semnat când li s-au dat în primire ghetele, jambierele sau anticele borcane cu zacuscă.
Nimic din toate aceste vrăjitorii probail că n-ar fi posibile dacă Iosefini de Moxa nu s-ar bucura și de ceva proptele pe unde trebuie. De fiecare dată Comisiile înghit niște găluști altfel nedigerabile și astfel neprezentările se transformă în neprogramări, codițele de la litere devin brusc egale, iar fotbaliștii descoperă că mai au de jucat câteva sute de ani pentru o echipă care nu mai există. In acest timp, Vasile Iosefini, cu repertoriul cumva epuizat, îl sună pe David Copperfield să-l mai învețe un nou truc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER