Deși e despre Copos și Giuleștina, trebuie început cu Porumboiu. Nu Adrian, ci Corneliu, regizorul. În filmul său „A fost sau n-a fost” , protagoniștii se întreabă dacă a fost, într-adevăr, revoluție în micul lor oraș de provincie și ajung la concluzia că da, au făcut și ei revoluție, dar au făcut-o în felul lor.
Tot în felul lor au făcut-o și rapidiștii. Spre deosebire de Piața Universității și Piața Unirii, unde s-au operat rețineri de persoane și unde rebelii imberbi își aprindeau țigările de la tomberoanele cuprinse de flăcări, de la ProRapid nu există documente video sau audio care să ateste violența protestelor. Se știe doar că, neplătite de ceva vreme, masele de oameni și-au cerut drepturile, nu prin ieșitul în stradă, ci prin neieșitul din vestiar. Alertat telefonic, George Copos, așa-zisul dictator, tiran sau cum i s-o mai spune în terminologia de specialitate, n-a fugit cu elicopterul de pe acoperișul CC-ului, ci s-a deplasat numaidecât cu autoturismul spre zona de conflict. Unde, zice-se, a potolit spiritele cu promisiuni de remediere rapidă a neajunsurilor, strecurate printre avertizări despre iminentul pericol al scufundării planetei.
Nimic spectaculos în acest pui de revoltă, în afară de câteva constatări, cu trimiteri mai degrabă socio-umane decât strict revendicative. Unu. Rapid nu e nici prima, nici ultima echipă din lume unde se întârzie salariile sau primele de calificare în Europa League. Numai că atunci când vrei să iei campionatul, oricât s-ar scufunda planeta, e bine ca după jumătatea lui ianuarie să se pună problema retribuțiilor pe decembrie, nu pe octombrie. Altfel, unitatea grupului nu mai e unitate, fotbalul presupunând chestiuni care depășesc în complexitatea lor o simplă plată a cotizației lunare de UTC.
Doi. Acel leu avansat ca preț de vânzare a Rapidului riscă să se devalorizeze și mai mult când eventualul naiv cumpărător va constata că s-au semnat contracte mamut cu jucătorii, imposibil de achitat din resurse proprii, fără împrumuturi la bănci. Va veni o zi în care cel mai mare salariu din echipă va fi rata la bancă.
Trei, și cu asta-basta. După plecarea unui președinte uns cu toate alifiile ca Dinu Gheorghe și a unui funcționar impecabil cunoscător de fotbal și de vestiar precum Cristi Costache, jucătorii nu mai au nici un mediu absorbant între ei și patron . Răzvan are alte obligații în fișa postului, Perjă e la început de drum, iar Zotta, dacă s-ar băga, ar risca să aibă soarta lui Ludovic Orban în Piață. Adică s-o ia puțin pe cocoașă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER