După finala de la Sevilla – suntem finaliiiști, am câștigaaaat Cupaaaa!!!! -, Helmuth Duckadam a redevenit recent titular la Steaua. Adus cu un an și ceva în urmă, fostul mare portar a cărat, ca o rezervă sârguincioasă, sacul cu mingi și a făcut plonjoane în câteva emisiuni tv, unde trebuia să scoată din foc castanele aruncate de alții. Avea responsabilități limitate, cuvinte limitate, libertăți de mișcare limitate și, spun gurile rele, un singur costum.
Noul Duckadam a reînceput pregătirile după o îndelungă inactivitate. La început, plonjoane ușoare, apoi din ce în ce mai mult în pâine. Acum nu-i mai numără nimeni costumele și poate vorbi cu cuvintele sale, ca un om liber, fără teama că ar putea deranja pe cineva. Nu anunță niciun taifun, nu impune victorii obligatorii în următoarele patru meciuri, nu bagă strâmbe antrenorului, nu-i face pe jucători astăzi de Barcelona, mâine măscărici sau mortăciuni. E acel factor de echilibru, e omul venit din iarbă, care știe cum te simți, ca fotbalist, după ce ai jucat prost și cât e de greu să trăiești mereu cu sabia deasupra capului. E mintea limpede, care nu se înfierbântă nici când echipa câștigă în minutul 93 cu Oțelul, nici când pierde cu 5-0 la Haifa.
După înfrângerea de la Timișoara, Duckadam a spus că pentru Steaua sezonul e compromis, ceea ce înseamnă că trebuie să înceapă reconstrucția. Fără taifun, fără pac-pac, ci reconstrucția, pur și simplu. Dacă zicea asta acum câteva luni, probabil că era frânt pe roată, cu costum cu tot. Acum, poate-i ascultă cineva plonjonul, ca să-l crediteze și mai mult cu rolul de titular.
Cu toate necazurile ei, chiar dacă n-a mai marcat de patru meciuri, Steaua iese din această serie neagră cu un câștig: titularul Duckadam, pe care trebuie să-l trateze și pe mai departe cu respect.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER