Ce face un antrenor în seara de după ultimul meci al sezonului, pe care-l mai și câștigă, ce-i drept cu destule emoții? Ce altceva decât să se oprească într-o cârciumă, lângă un grup gălăgios de prieteni și să aștepte zorile cu un rubiniu în față, vârând bancnote între strunele și arcușul viorii unui lăutar de casă?
Dar a doua zi, ce face? Păi cheamă televiziunile să-l filmeze, că nu-i stă bine numai la costum de firmă, pe bancă. Îi șade nemaipomenit și lângă trupul încă fumegând al unui porc abia tăiat, cu țuica fiartă aburindu-i într-o mână și promițând titlul de campioană cu șoricul proaspăt epilat în mâna cealaltă.
Dar în zilele următoare? În principiu răspunde la telefon. Când nu sună de la presă, e sigur vreun dealer auto care-i propune un model nou, cu leasing avantajos, că doar oamenii de succes au bani. Sau insistă o o agenție de turism cu oferte de nerefuzat, ultra all-inclusive, plajă, palmieri, 30 de grade de Revelion, transfer cu limuzină climatizată la și de la aeroport.
La capătul a două luni și jumătate de riduri, Ilie Stan n-a făcut nimic din toate astea. Trecuse doar o oră și ceva de la ultimul fluier și era deja acasă, vârât în pat, obosit și înmuiat de ploaie. După alte câteva ceasuri, când chefliii nopții abia se culcau, învârtea deja roata mașinii în direcția Poiana Brașov. Mergea pe teren, să vadă dacă totul e ok cu cantonamentul, de ce aparate mai e nevoie în sala de forță și cum mai arată văioagele prin care alerga cu Brăneștiul iarna trecută. Șoriciul mai așteaptă, insulele cu palmieri rămân pe data viitoare. Mai sunt 57 de zile până vine Twente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER