Da, se mai întâmplă să joci așa cum a făcut-o Steaua cu Gazul, să faci 0-0 și mingea să nu intre în poartă. Să ai posesie 65-35, 15 șuturi, statisticienii să tragă 8 linii la capitolul ocazii în dreptul tău. Dar iată că fotbalul îți oferă și varianta cealaltă. Să marchezi împotriva cursului jocului (dacă în prima repriză Steaua a fost la cârmă, splendidul gol al lui Chipciu a venit într-un moment în care echipa lui Grigoraș făcea cărțile) și să trebuiască să ții un sfert de oră acest fragil 1-0 în fața unui adversar bun, dar care nu-i are pe Messi și Iniesta, ci pe Ibeh și Nistor.
Ce faci într-o asemenea situație? Nu te duci cu fundul în poartă, pentru că până la urmă ți-o iei! Te închizi inteligent, modern. Adică scurtezi echipa, încerci să acoperi terenul, câștigi mijlocul și, dacă poți, ții de minge în terenul advers. Cauți eventual ceva faze fixe, unde se poate câștiga timp. Cu așezatul zidului, cu ceva coate prin careu, minutele trec.
Ce nu trebuie să faci? Să nu lași adversarul să construiască, dar mai ales să nu-l lași să arunce baloane în careul tău. Nu trebuie să-i lași să centreze, pentru că, dacă mingea ajunge în preajma careului mic, se poate întâmpla orice, ceea ce s-a și întâmplat. Toată lumea trebuie să cânte acel șlagăr arhicunoscut în fotbal, „Fără fault!”, „Fără fault!”, pentru că la fazele fixe pericolele se înmulțesc, adversarii vin cu toată echipa peste tine, pe final posibil și cu portarul.
În plus, în momentele în care conduci, deși în repriza a doua n-ai prea jucat cine știe ce, trebuie să te scoată jucătorii de clasă pe care-i ai în lot. Fl. Costea, Tibi Bălan, Tatu, chiar Chipciu, sunt oameni care atunci când echipa e la ananghie pot lua mingea cu ei, pot muta jocul în terenul advers. N-au făcut-o și, în cele 7 minute dintre deschiderea scorului și egalare, Pandurii au avut în față un câmp liber.
Asta înseamnă imaturitate, așa cum recunoștea Stoichiță. Echipele mari, cum se vrea Steaua, sunt în primul rând alcătuiri mature, care trebuie să câștige chiar și atunci când nu joacă grozav. În acest moment, Steaua e o echipă estetică, frenetică, uneori aprigă, dar care la Târgu Jiu n-a arătat clasă. Ce este clasa? Acea însușire difuză, destul de greu de explicat. Să zicem acel paravan imaginar care se ridică între nobili și oamenii de rând. Două vorbe despre unul dintre oamenii de rând. Se numește Dan Nistor, are numărul 16. Deloc înalt, pus bine pe picioare, cu suflu, e genul de mijlocaș, scuzați dezechilibrul comparației, gen Gerrard, care aleargă 12 kilometri pe meci, dar e capabil și de niște execuții pe care ne-am obișnuit să le așteptăm doar de la etichete precum Tănase sau Wesley. Cei care-și iau bilete de avion la Copacabana să caute mijlocași pentru la anul ar putea pierde câteva ceasuri cu un drum până la Tg. Jiu, acolo unde trăiește și creează un oarecare Dan Nistor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER