Nu de la „U”, ci de la CFR. E o liniște de-ți sparge urechile! Nu vine nimeni, nu pleacă mai nimeni! Pentru prima oară în istoria modernă și contemporană a CFR-ului, într-un intersezon nu se întâmplă nimic sau aproape nimic. Plecarea lui Rada la Karlsruhe e o mișcare izolată într-un ocean de statornicie.
Unde sunt freneticele mișcări de trupe din anii trecuți? Unde sunt vremurile când companiile aviatice își făceau suma cu pasageri transportați dinspre Lisabona spre Ardeal? Pare-se că undeva foarte în urmă. Gurile rele zic că DJ Arpad ar fi ajuns la fundul sacului. Sau că, deși în continuare posesor al unei averi bine dimensionate, n-ar mai fi dispus să cheltuiască și pe ce trebuie, și pe ce nu. Aceleași guri rele, nedemne, firește, de crezare, spun că la fundaș dreapta trupa ar fi cam subțire – Lionn, mai mereu accidentat, Panin ajuns la o vârstă respectabilă – și că nici la fundași centrali n-ar sta prea grozav, Cadu și Piccolo fiind dublați doar de Nuno Diogo, autor al unor prostii epocale în tur.
Iuliu Mureșan în schimb liniștește, ba chiar scoate baioneta. Că transferurile rivalelor Steaua și Dinamo s-ar baza pe jucători veniți de la echipe mici. Corect, Pandurii, Brașov, Mediaș, Astra nu sunt cluburi foarte mari, iar Timișoara lui Curtean e chiar în liga secundă. Dar Guangdong – sper că am scris bine – de unde provine Ronny, o fi vreun club mare?
Nu asta e important, ci părerea celor de la CFR despre ei înșiși cum că ar fi lucrat așa de bine la transferuri în vară încât acum nu mai au nevoie de nimic. De acord cu domniile lor, dar nu sunt pe primul loc, ci pe al doilea. Și apoi, DJ Arpad știe că oricâte albume ai avea acasă, tot ești tentat să-ți mai iei un CD, două.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER