Conform unui studiu făcut de TreeWorks, Sorin Oprescu e cel mai vizibil primar din România, având dublul citărilor în mediul online față de Radu Mazăre. Așadar, Oprescu se vede bine și e normal să se vadă cât timp gospodărește un oraș de peste două milioane de locuitori. Săptămâna viitoare Oprescu va deveni și mai vizibil, luând loc în loja oficială a Național Arena, la finala Europa League.
Când a promis să se ocupe de construcția stadionului sau când se ducea pe șantier cu cizme de cauciuc și cu cască pe cap, primarul habar n-avea ce bine o să se brodească finala. Cine își închipuia că finala va fi cu o seară înainte de declanșarea oficială a campaniei electorale?! Ce potriveală! Să-ți inaugurezi campania cu o strângere de mână televizată cu Platini sau pozându-te la doi metri de locul unde se decernează trofeul! Cineva trebuie să-i fi spus lui Oprescu, să-i fi șoptit la ureche, vezi că alegerile sunt undeva prin iunie și, dacă termini stadionul la timp, finala vine la București pe 9 mai, așa că trage tare! Iar coincidența a fost aproape la o fracțiune de secundă! Și uite cum o ctitorie pe bani publici poate fi un atu electoral nemaipomenit! Dacă avea o finală de cupă europeană și pe Podul Basarab, eventual între două tramvaie paralele, Oprescu ieșea primar cu 300 la sută, fără emoții!
Altfel, există pericolul ca în jurul lojei oficiale de la Național Arena să se înghesuie candidați și minicandidați care să dea oricât pentru un cadru televizat în fața trofeului. Nu e finala lor, nu e nici a lui Oprescu, nici a lui Mircea Sandu. Ei doi pot fi administratorii unui eveniment extrem de important, în nici un caz proprietarii lui. Finala e a celor fără bilet, fără invitații, eventual cu un loc în fața televizorului. Dar ei nu candidează în alegeri, așa că nu-i va filma nimeni, după cum nu i-a filmat nici când și-au plătit impozitele, ca să aibă dom’ primar bani de stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER