S-a dus vremea în care Dumitrache și Nichi Dumitri, în epoca alb-negru, făceau spectacol și aduceau aproape o sută de mii de oameni pe gradenele de la 23 August. Nu mai sunt nici măcar timpurile color, când Claudiu Niculescu și Daniel Niculae marcau abundent în derbyuri.
Nu că n-ar exista Niculae sau Dănciulescu – la Rapid trebuie să căutăm cu lupa oamenii de gol, așa că mai bine nu nominalizăm nici un atacant – dar acum e mai degrabă timpul organizării. Nu știu cât de mari și de valoroase sunt Rapid și Dinamo, dar un lucru e clar: sunt două echipe lucrate îndelung, organizate ca niște cămări de om gospodar. Răzvan și Ciobi nu lasă nimic la întâmplare, centrul terenului se trece numai în mod organizat, iar orice inutilitate e interzisă. Tocmai de aceea, anticipațiile pentru duminică seara sunt în zona de la centru, unde fiecare echipă are câte o cheie, legată la gât sub tricoul cu numărul 5.
Alexa e stâlpul pe care se sprijină tot edificiul lui Rădvan. L-am urmărit în mod special la Vaslui ce face când are mingea (mai rar), dar și când n-o are. El comandă, prin poziția sa, urcările, coborârile, ieșirile la joc. Chirurgul de altă dată a devenit un mijlocaș cerebral și aspru, care a ținut în spate ani de zile Timișoara și acum ține Rapidul. Ca dovadă, opera lui Bourceanu parcă nu mai e aceeași de când nu-l mai are pe Alexa lângă el. Nu că în epoca actuală n-ar mai rașcheta câte o tibie, dar o face mai cu stil și doar atunci când trebuie. Rău ca un pitbull când e cazul, mereu la limită cu cartonașele, Alexa devine în momentele de posesie autor de pasă lungă sau de verticalizare. Dacă-l are pe Nicolae Grigore lângă el, se încumetă chiar la mai mult. Și, amănunt esențial, nu driblează prin alunecare, nu dă cu jgheabul, nu scoate brazde.
Djakaridja e surpriza plăcută a lui Ciobi, forțând îi putem spune un fel de Makelele contemporan. Mult timp am crezut că e doar cu alergătura, dar greșim dacă-l judecăm așa. Are o limpezime neașteptată pentru un închizător African. Are destul de dezvoltat șimțul tactic, înțelege ce-I cere antrenorul, plus că e aprig și rezistent. Lângă el, Cătălin Munteanu își poate dezvolta mai mult latura creativă, pentru că știe că are spatele asigurat.Pasele lui Kone, fără să fie geniale, , sunt de cele mai multe ori spre înainte, au mai mult de doi metri și au calitatea de a ajunge la destinație.
Rezultă că trebuie să ne așteptăm la un meci undeva pe o fâșie de 30-40 de metri. Asta nu înseamnă neapărat meci urât, dar cei doi antrenori știu fiecare despre echipa cealaltă că dacă marchează, aproape că a câștigat. Doar Herea, Dănciulescu și ceilalți din față pot să spună că nu-i adevărat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER