Categoric, nu! Twente e doar cuvântul magic care ne-a făcut să răsuflăm ușurați la începutul după-amiezei de vineri. Doar pentru câteva minute, până când Gigi Becali a început pe micul ecran un compendiu cu optimi și pătrimi, iar totul a devenit un portativ legănat în sunetul muzicii de primăvară.
Deja parcă am și trecut de olandezi, am și văzut cu ochii minții meciul din 16 februarie, cu tribune arhipline, cu un gol al lui Nikolic cu capul, iar în retur, recital al celor care vor veni sub steagul roș-albastru peste iarnă. Care or fi ei! Mai departe, Shalke, danke Shanke, și gata, Steaua e deja în sferturi, scrutând orizontul către finala de pe Național Arena. Ne și imaginăm deja cum Martinovic îl va ține fără cusur pe Kun Aguerro, iar Rusescu va marca în poarta lui Pantilimon, care între timp va deveni titular, însă va fi pedepsit pentru că n-a vrut să vină la Steaua. Și-am încălecat pe-o șa de Maybach și v-am spus povestea așa! Dar Twente? Care Twente, n-am stabilit că sunt ca și bătuți?!
Hai să încercăm întâi să obținem victoriile și abia apoi să ne bucurăm de ele! Twente nu e eliminată dinainte deloc, după cum nici Voința Sibiu, modestul adversar de luni, nu e bătută dinainte. Să poți fi mereu optimist e cel mai frumos lucru pe lumea asta, dar poate deveni și cel mai dăunător, dacă bei optimismul crud, așa, fără gheață și sifon.
Până să fie victimă sigură, Twente e vicecampioana Olandei, e echipa care n-a prea dat nicio șansă Vasluiului în vară și, în rezumat, e o stâncă pe care trebuie să știi cum s-o abordezi ca să te poți sui pe ea. Are un meseriaș uns cu toate alifiile pe bancă, pe Co Adriaanse, o gură de tun, Janko, din care pleacă mereu obuze, și o grămadă de puștime, în frunte cu Ola John, care abia așteaptă să dea lovitura și să sară de la un salariu de câteva sute de mii în Olanda la unul de câteva milioane în Anglia. Drumul e cunoscut, așa au procedat când erau puști Van Persie, Babbel și alții.
Așa că, după potolirea euforiei, se va constata că Steaua are treabă, nu glumă! Nu zice nimeni că mai bine cădea cu United sau cu City, dar nici nu-i poate cere nimeni Stelei mai mult decât poate ea acum. Bine ar fi s-o lăsăm să respire, să nu-i luăm aerul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER