Erori umane, ediție 2012

În jurul liniei porții, dincolo sau dincoace de ea, polemicile se țes de aproape o jumătate de veac. Răposatul azer Tofik Bahramov n-a văzut, dar pe vremea lui, în 1966, barele erau pătrate, mingea din piele argăsită aproximativ, grea ca pietroiul, iar imaginea tridimensională nu se inventase. Poate că pe vremea de atunci era normal și era scuzabil. Trecând prin stadiul Mikkelsen+Dorinel Munteanu, s-a ajuns în această enervantă epocă Ucraina-Anglia, Donețk, iunie 2012.

În plină eră HD, mingea intră în poartă fără ca nimeni să bage de seamă. Se va spune că se mai întâmplă, se va glosa pe capacitatea de percepție a ochiului uman, se vor lua măsuri paleative, ca aceea a trimiterii lui Viktor Kassai acasă. Se va recurge eventual și la arbitrajul electronic, în sensul că după o fază de genul ăsta toată lumea își va da întâlnire în fața monitoarelor și va analiza cu toată competența dacă a fost gol sau nu.
Arbitrii adiționali, acești oameni inventați de mileniul trei ca să încurce pe toată lumea, vor continua să încaseze bani frumoși și, cu stațiile acelea de milițieni în mâini, să se chiorască doct printre picioarele celor aflați în preajma porții. Un lucru nu mi-e clar și-i rog pe specialiștii planetari să-mi alunge acest văl de îndoială. De ce arbitrii auxiliari, de poartă sau cum le-o mai spune, stau lângă tușier și nu pe partea cealaltă a porții, unde nu e nimeni apt să observe ce se întâmplă? Le spune cineva să stea acolo? Dacă da, le spune prost! Dacă nu, înseamnă că n-au orientare în teren. La golul ucrainean, asistentul putea să vadă dacă adiționalul nu se fâțâia fără rost prin fața lui!

Până să recurgem la cine știe ce sisteme sofisticate, să rezolvăm lucrurile simple, cum ar fi poziția acestui miracol al mileniului trei numit arbitru adițional. Decât să stea între tușier și prima bară, mai bine să rămână acasă! Dar se va spune că prezența lor e un pas înainte în evoluția fotbalului. Lumea va da din cap că așa e, dar nimeni nu va pricepe niciodată ce rol au de fapt acești oameni. Atâta timp cât mingea trece clar linia porții, iar ei nu văd.