Hagi, opera artistului la maturitate

Dintre troienele și ghețurile duminicii de 5 februarie îi suntem datori măcar cu un gând bun lui Gică Hagi care împlinește 47 de ani. Ni i-a dedicat aproape pe toți, ne-a legitimat cu numele său asociat de România, dându-ne notorietate peste tot în lume, de la taximetriștii africani la recepționerii hotelurilor de lux din Las Vegas.

La 47 de ani găsim un Gică Hagi împlinit ca om, cu afacerile lui, cu nevasta lui, cu copiii lui care cresc, ușor încărunțit, mereu preocupat, băgat până la gât în fotbal, avid să vadă orice, de la un meci de juniori pe viscol la Ovidiu până la un derby sud-american pentru care trebuie să zboare 20 de ore cu avionul și să plătească mii de euro.

Dar nu postura de spectator îl definește pe maturul Hagi, ci aceea de restituitor. Acum, în acești ani ai vârstei mijlocii, el dă înapoi fotbalului ceea ce a primit în tinerețe. Putea să se ocupe de hotel, să facă surfing undeva în Pacific sau pur și simplu să mai câștige niște sute de mii, poate niște milioane, făcând reclamă la una și la alta. El a ales să întoarcă în fotbal banii câștigați în fotbal și adaugă investiției bănești o cantitate de suflet care cu greu poate fi măsurată.
Vrea să ducă Viitorul în Liga I și să producă fotbaliști pe care-i scoate numai el știe de unde. Împreună cu Zoli Iasko, Paul Peniu și ceilalți care lucrează pentru el, cutreieră coclaurile și ivește din joben câte un Gavra, un Beznar sau un Iancu. Adolescenți care crescuți așa cum trebuie pot fi în câțiva ani stâlpul de susținere al echipei naționale.

L-am întâlnit prin toamnă la inaugurarea unui parc de distracții undeva prin Drumul Taberei. Fusese invitat, dar venise cu un grup de copii, 12-13 ani, de la Viitorul. Toți îmbrăcați la fel, în treninguri bleu, toți stând la rând disciplinați, doi câte doi, toți privindu-l ca pe acela care-i va face fotbaliști. Copiii plecaseră în zorii acelei duminici din Constanța cu autobuzul, iar principala preocupare a lui Hagi era să-i ducă undeva să le dea masa de prânz. Vorbea de fiscalitate, de faptul că statul nu prea oferă înlesniri unor asemenea proiecte și atunci am observat cât de mult a albit. Era mai ușor să dai gol de la 40 de metri decât să-i faci pe alții să înțeleagă cât de important e să ai grijă de viitorul copiilor. Dacă în iarna duminicii care vine îi trimiteți gândul bun cuvenit lui Gică, nu-l priviți doar ca pe fostul mare fotbalist, ci și ca pe zidarul care construiește astăzi ca să avem mâine.