Să nu vă mirați, la Miami nu e așa de cald ca la București, vineri au fost doar 27 de grade. Pentru Cristi Borcea acolo e mai curat, mai safe, dar și mai departe. Joi spre vineri noaptea, la el era 5 după-amiaza și vocea lui pătrundea tristă și amenințătoare în studioul stors de la Fanatik Show. Cel mai îndepărtat de casă dintre dinamoviști traversa Atlanticul cu glasul, dar era demult în Ștefan cel Mare cu gândul.
O echipă fără vlagă, fără orizont, gâtuită de accidentări, decimată de suspendări, dărâmată după ce n-a reușit să bată pe U Cluj trebuie să reîncalece în șa și să fie vie în fața CFR-ului. E greu, e extrem de greu când n-ai fundaș dreapta, nu-l ai de mai multă vreme și pentru mai multă vreme pe Cătălin Munteanu și, mai mult decât toate,când parcă nu mai ai nici un chef.
De-acolo, de sub palmierii învăluiți în prăjeală de șaorma, Borcea s-a dovedit cel mai activ jucător al lui Dinamo, în stare să alerge peste 12 kilometri de meci, mai mult decât cei mai maratoniști dintre mijlocași, dar și mai mult decât distanța de la Miami până în parcul umbros din spatele Circului.
Din Florida, Borcea a încercat să dea pasa decisivă echipei, spunând că se va retrage dacă nu-și va vedea jucătorii murind pe teren. Procedeul s-ar putea să fie eficient, pentru că mulți dintre băieți îi sunt apropiați nu doar în portofel, ci și în suflet. Tot de acolo, de sub palmieri, a încercat să strecoare mingea și către public, aducându-le aminte fanilor cum au stat în ninsoare la Cluj pentru că nu aveau adresă corespunzătoare în buletin. O încercare de mobilizare nu neapărat riscantă, dar cu siguranță inutilă. Publicul dinamovist e mai leșinat decât echipa, e mai absent decât Platini și mai apatic decât apărarea la slalomul prințului Cristea. Aici nu mai e de făcut nimic, rememorarea ninsorii și-a umilinței de la Cluj n-are nici un efect. Iar amenințarea că Borcea va pleca dacă nu va vedea tribunele pline și vii e superfluă. Publicul nu că-l dorește sau nu-l dorește. Pur și simplu nu-i pasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER