Am înțeles și trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: orice decizie ia Hațegan, e ca el! Dacă n-a dat penalty în Giulești, în minutul 4, înseamnă că n-a fost! Dacă dădea, însemna că a fost. Dacă Niculae îl lovește cu cotul pe Rui Duarte și nu se dă nici galben, înseamnă că a folosit respectiva parte a corpului ca pe o unealtă. Dacă dădea roșu în minutul unu, atunci se decreta că antebtrațul a fost armă letală, iar Hațegan e un mare legiuitor, un imens arbitru, din moment ce ia o astfel de decizie în startul unui derby.
Ovidiu Hațegan e apărat pentru că în acest moment e bunul cel mai de preț al arbitrajului, un domeniu lipsit de bunuri de preț. Tudor și Balaj bat către 42 de ani, nu mai sunt exportabili, ci doar utilizabili să ducă greul în campionat. Hațegan e altceva, e tânăr, poate ajunge departe, trebuie absolvit oficial de toate păcatele, iar noi, muritorii de rând, trebuie să pricepem că punând la îndoială deciziile doctorașului de la Arad, ne punem de fapt de-a curmezișul progresului.
De-a lungul istoriei, nici un alt arbitru român n-a fost spălat cu asemenea eficiență. În urma analizelor nu rămâne nici o pată, iar Hațegan devine produs de export în loc să urmeze calea firească a unei analize lucide, cu concluzii în care să creadă măcar șoimii patriei. Dar, fără să ne dăm seama, protejând trufandaua, de fapt o degradăm.
Va greși mereu în favoarea acelorași echipe și mereu împotriva acelorași echipe. Iar mentorii cu aureolă pe cap veniți de la FIFA șim UEFA se vor prinde și ei într-o bună zi că marfa românească de export a fost ținută prea mult timp în brațe și s-a depreciat. Ceea ce pe termen scurt s-ar putea să țină, pe termen lung nu ajută la absolut nimic. Clar, ca un penalty neacordat în minutul 4!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER