Dinamo – Steaua pe vremuri, acum patru decenii, inducea aceleași tensiuni ca și astăzi, numai că discuțiile nu se purtau la televizor și în ziare, unde n-aveau loc de propagandă, ci în spatele unor uși bine închise, unde aveau acces generali, activiști, politruci, oameni care nu produceau rating, ci teamă.
Să zicem că ne plasăm undeva pe la finalul anilor 60, când la meci se mergea agățat de scara troleibuzului, obligatoriu cu coif făcut din ziar, să nu te bată soarele în cap. O sută de mii de oameni așteptau să-i vadă pe Pârcălab, pe Dinu, foarte tânăr, pe frații Nunweiller, pe Constantin, Gigi Tătaru, Hălmăgeanu, pe toți ceilalți. Meciul de deschidere al cuplajului, să zicem Rapid – Progresul, începuse deja, tribunele gemeau de lume, iar brigada de arbitri delegată la „classic” dădea semne de șovăială. Ba că le e rău, ba că au febră (mâncaseră, probabil, cretă, conform unui procedeu dezvăluit ulterior de un estet al declarațiilor despre cavalerii fluierului), cert este că oamenii desemnați, mai ales centralul, nu se simțeau în stare să reziste presiunii. Înaltele fețe federale care se foiau pe coridoare n-aveau soluții, tușieri s-ar mai fi găsit, dar central să-și asume răspunderea, ioc!
Și-atunci, cuiva i-a venit ideea salvatoare. Aurel Bentu! Bentu era un arbitru instinctual, cu mare autoritate asupra jucătorilor, un om curajos, dar un tip fără prea multă carte. Nevorbind limbi străine, Federația îl marginaliza la delegări internaționale, dar îl punea să ducă greul în campionat, unde jucătorii îi știau de frică. Simțind că nu e în grații, omul se însingurase, îi refuzase pe cei care, cu ceva vreme în urmă, îi oferiseră derby-ul. Cum nu mai era mult până la meci, tovarășii federali s-au dus glonț la Bentu acasă, undeva pe Olteniței, pe lângă cimitirul Bellu. L-au găsit pe casă, dădea acoperișul cu catran și asculta etapa la radio. „Știi, nea Aurică, ăștia s-au dat toți loviți, mai e o oră până la meci, numai dumneata ne poți salva!” Bentu i-a măsurat din ochi, s-a dat jos de pe acoperiș, s-a spălat, și-a luat ghetele și fluierul, s-a suit în mașina (probabil Volgă neagră) cu care veniseră solii și a plecat la stadion. A arbitrat impecabil în fața a o sută de mii de oameni, după care s-a întors acasă, să isprăvească treaba cu acoperișul. Avea, doar, în acea zi, o treabă de făcut!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER