E foarte ușor să spui că autoritățile locale dintr‑un megalopolis precum Mioveni City au decis să nu mai dea bani publici unor babe numite Dică și Neaga, care oricum nu produceau nimic. E ușor, dar e și superficial totodată. Dică și Neaga au venit la Mioveni pentru că au fost chemați acolo, pentru că li s-au promis salarii, iar ei, creduli, au și avut impresia că le vor și primi, și pentru că în calitate de argeșeni genetici au vrut să dea o mână de ajutor unei echipe din județul lor. De dat, au și dat, punând la punct din banii lor niște vestiare fetide care acum au căpătat față umană. Plus că și pe teren au făcut ce-au putut, de numele lor legându-se realizările puține, câte au fost, ale echipei care ține în cârcă tot clasamentul.
Oamenii de la Mioveni, edilul, tunarul, alți țuțări care-or mai fi, nu știu însă multe lucruri. E fapt, concluzionând, ei nu știu nimic. Și nici n-au știut. Habar n-au că o echipă de fotbal nu se face și nu se conduce așa cum procedează ei. Parașutați în prima ligă fără să fi promovat, cei de-acolo au făcut prostii în lanț. Au promis salarii pe care era clar că nu le vor putea plăti vreodată. Au trimis echipa să se antreneze la Ștefănești, într-o hazna natural perfectă. Au gonit-o să stea într-un cămin de nefamiliști cu baia pe hol, unde oamenii trebuiau să se ducă la toaletă cu bățul în mână, ca să dea în câinii care se oploșiseră în stabiliment. Și-au bătut joc de un antrenor ca Ilie Stan, determinându-l să plece ca să aibă cu Steaua rezultatele pe care nu le putea avea niciodată la Mioveni cu atâtea capete pătrate perfecte în conducere. Au schimbat antrenori, nici ei nu mai știu câți, au pierdut meciuri, nici ei nu mai știu câte. Și-au bătut joc de niște fotbaliști și urmează să-și bată joc și de alții.
Urmăriți-le traiectoria în retur, vedeți-le cotele la pariuri! Conturile lor de tunari care dau tunuri n-o să le puteți vedea niciodată, pentru că sunt personale și secrete. Amin!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER