Ce treabă cușeră acest cantonament de iarnă al echipei naționale! Îți cară cluburile jucătorii cu avionul în Turcia, iar apoi ți-i aduc cu taxiul la hotel. Tu-i bagi în cantonament, îi alergi puțin în treningul echipei naționale, că dă bine la televizor și după aia faci două meciuri. Cu Turkmenistan și cu cine o mai fi, imposibil să nu găsească liota de impresari prin liota de echipe care bântuie țărmul mediteranean una interesată să-și măsoare forțele cu ditamai reprezentativa României.
Luăm jucătorii cluburilor ca să facem un meci amical când mai avem șapte luni până la debutul în preliminarii. A zis-o Mister Dinu și are dreptate. Vremea stagiilor centralizate cu echipele naționale a trecut demult. Nu e nici dată FIFA, nici altceva. Avem meci cu Uruguay în ultima zi de februarie și-l pregătim cu un adversar nesemnificativ, punându-ne în cap cluburile, care în afară de faptul că uniii băieți de-ai lor vor bifa câte o selecție, alt avantaj n-au. Eventual doar acela că fac economie de niște porții de chec la colazzione, aleșii tricolori urmând să-l consume nu la echipa care-i plătește, ci sub treningul patriei.
Așadar, marele stadion din Belek (localitate care ține vreo sută de metri de la tablă la tablă, are trei kebăbării și-o geamie), 27 ianuarie, trei rânduri de scaune, teren bun, timp frumos. Pe gazon, marele nostru adversar, Turkmenistan, o mare forță a fotbalului mondial, încă una după ce-am reușit să răpunem redutabilul San Marino. Turkmenistan, suprafață cât două Românii, 5 milioane de suflete, președinte în exercițiu Gurbanguli Bedrimuhametov, dacă nu i-ați reținut numele, n-are nimic, aruncați o cutie goală de conseve pe gresie și vă iese sigur. Cu ăștia ne măsurăm noi forțele. Și încă nu ne-am interesat dacă Republica Kalmâkă sau eschimoșii din Kamceatka n-au cumva dată liberă în calendar.
Așadar, jucăm cu Turkmenistanul. Noi, cei din Românistan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER