Del Bosque aparține unei lumi și s-a molipsit de la Guardiola care aparține altei lumi. Mantaua Realului de vreme rea, ajuns selecționer, ajuns campion mondial și ajuns ajuns, vrea să reînvie la naționala Spaniei modelul care la Barcelona tocmai și-a dat duhul. Tiki-taka aceea fără vârf de atac a lui Pep a murit oficial la Londra, în aprilie, și a fost îngropată fără onoruri într-un cimitir mărginaș de lângă Stamford Bridge, stadionul lui Chelsea. Ceea ce Pep n-a (mai) reușit, deși îl avea pe fabulosul Messi, n-avea cum să reușească Don Vicente cu Cesc, cu Silva și cu Iniesta, mijlocași vopsiți cu baiț de atacanți. Pe bancă stăteau Llorente, Pedro, Negredo și Torres, dar Del Bosque insista cu acel 4-6-0. Până la intrarea lui Torres, care i-a dat cumva dreptate venerabilului de pe bancă. Atunci când ai un atacant în asemenea formă lamentabilă, mai bine joci doar cu mijlocași, doar cu fundași, iar în cazuri extreme o poți face chiar doar cu portari.
Dincolo, Prandelli, căruia se pare că nu-i pasă de procurori și de scandaluri, ne arată o Italie care în plin evoluționism tactic se întoarce la un 3-5-2 de pe vremea lui Tata Mare. Dar sistemul e perfecționat până la amănunt, e uneori chiar estetic, încât desuetul se transformă ca prin farmec în modern. Lăsați-l pe Pirlo! El dă pase de gol de vreo 15 ani, a făcut-o și la Gdansk, când i-a pus totul pe tavă lui Di Natale. Notați-i pe De Rossi, pe Maggio și pe Giacherrini. Primul, fost închizător al Romei, a devenit un fundaș central de acuratețe, căruia cu greu ne abținem să-i spunem libero. Iar cei doi laterali nu sunt fundași, adică sistemul nu se transformă în 5-3-2, ci extreme, oameni de bandă, dovadă că la Napoli, Maggio are 11 pe spate, număr fără vreo legătură cu defensiva. Ce e de mirare e că acest modul încântător pentru iubitorii de tactică a rezistat doar 3 minute după ce reușise să deschidă scorul.
P.S. Fără nici o legătură cu campionatul european, s-a stins încă în putere rugbystul Ion Constantin, zis cu vreo trei decenii în urmă Penalty King. Odată demult, pe Giulești, când i-am ars pe francezi cu 15-0, a transformat de dincolo de centrul terenului și a aprins în noi, puștii de atunci, dorința de a ne cumpăra baloane de rugby și de a da în ele cât mai tare și cât mai sus. Du-te, Constantine, acolo sus, unde plecau loviturile tale vrăjite!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER