Titlul, cuvântul interzis

Răzvan Lucescu nu suportă cuvântul „titlu”, politica de stat a Rapidului fiind de vreo două luni încoace aceea că important e doar viitorul meci, prin edict al clubului perspective neavând nicio relevanță. Și-atunci e firesc ca golul lui Kapetanos din ultimul minut al meciului cu Dinamo să nu fi lăsat nici un fel de urmă în liniștea profundă a cantonamentului de la ProRapid. De ce să fii nervos, de ce să te agăți de fiecare minge când nu te interesează titlul? Lasă-i să-l ia pe cei care chiar sunt interesați de el!

Dacă tot nu te interesează, n-ar trebui să existe nici un fel de invidie pe linie colegial-feroviară față de colega de șină de la Cluj. Și-atunci, oare de ce s-a auzit din înaltul tribunei feminino-infantile acea pițigăiată, suavă și inocentă vituperație la adresa CFR-ului? De ce s-a repezit Pancu la Robert Dumitru? De ce-au fost lăsați la cabine Zotta și Răzvan Lucescu? În condițiile unui final de sezon fără obiectiv, toată această nervozitate, indusă de multe ori de pe bancă n-ar fi trebuit să existe.

Pe naiba! Nici unul dintre copiii care și-au dus mămicile la meci nu crede că Rapidului îi e indiferent titlul. Îl vor blondele naturale și artificial de la tribuna a doua, doamnele epilate și pedichiurate, prietenele lui Mitică, îl vor șinele de tramvai de pe Calea Giulești, îl vrea Copos, îl vrea Răzvan, îl vor băieții care au aprins fumigene la grătarul de pe blocul de peste drum, îl vrea toată lumea.
Dar e greu. Miza scârțîie în crampoane. Trupa de arici țepoși a lui Neluțu Sabău poate fi răpusă în două feluri. Dacă ai un Wesley, sau dacă le dai gol repede. Mai bine zis, dacă ai un Wesley, le și dai gol repede. Dacă n-ai și le permiți să se aglomereze, e aproape imposibil. Steaua a simțit nu demult asta pe pielea ei.
Dacă bolta lui Deac ar fi fost gol? Dacă Surdu ar fi fost mai inspirat? Dacă n-ar fi fost suspendați Grigore și Grigorie? Dacă, dacă, dacă! Sau dacă i-ar fi venit cuiva ideea să joace în adâncime, în spatele liniei de 5 fundași clădite de Sabău.

Neluțu, omul cu care Rapidul a luat două titluri n-a avut nici amintiri, nici resentimente, ci doar angoasa că ar putea retrograda și a făcut tot posibilul s-o alunge. Însă, pentru Rapid, cumplit ghinion. Tocmai atunci când nu-ți dorești titlul, să dai peste o echipă care se bate cu toată ființa să rămână în prima divizie!