Deja miroase a Euro 2012, unde noi nu suntem. Nu-i nimic, ne uităm la televizor, o să-i vedem pe alții și o să ne fie dor de ai noștri. Dar săptămâna viitoare o să-i avem sub ochi, din Elveția și Austria, și pe ai noștri. Sau, în fine, pe ce-a mai rămas din ei.
Senzația e că, prinși până peste cap cu pasiunile de sport extrem ale campionatului intern, aproape c-am uitat că mai avem echipă reprezentativă. Am abandonat-o undeva în februarie, cu Uruguayul, și o regăsim acum, în prag de vară, descompletată ca o oaste de dezertori. Vine cine are chef, cine nu și-a luat bilete de vacanță la ultra all inclusive, cine n-are nuntă, botez sau tăiat de moț.
E inacceptabil să spui că tu nu vii la lot pentru că ți-ai fixat nunta din timp. Puteai să te uiți pe calendar, să alegi o dată din timpul lui Euro, că tot nu ne-am calificat, sau o altă dată și să speri în taină, cu pumnii strânși sub plapumă, că vei fi convocat pentru dubla cu Austria-Elveția, pentru meciul cu Turkmenistan, cu Insulele Pago-Pago, cu Groenlanda, n-are importanță cu cine.
Echipa națională e sfântă, pentru ea renunți la tot! Și nu sunt vorbe de clacă, sunt constatări logice, pragmatice, reci. La orice transfer, un jucător e întrebat dacă și cât a jucat în echipa națională. Interesează pe cineva că tu te-ai dus să-ți pui păr sau că ai avut bilete în Antalya când ar fi trebuit să ți se cânte imnul? Mai bine taci, dacă vii cu așa justificări nu te mai ia nimeni, în veacul vecilor.
La ultima conferință de presă Pițurcă a lăsat să se înțeleagă că e normal ca unii să nu vină din moment ce au anunțat din timp. El, intransigentul, face acum pe maleabilul în fața unor probleme personale cum ar fi implantul de păr. Nu-i nimic, o să jucăm meciurile oficiale cu Olanda și Turcia cu niște băieți proaspăt însurați, cu pleata în vânt și bine bronzați de soarele Mediteranei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER