MEDIA Două surprize, ambele de proporții, aș zice, au marcat ziua de vineri, ultima pentru înscrierea candidaților ce își vor disputa drepturile tv pentru Liga 1.
Mai întâi, a venit știrea (anunțată de NewsIn și anticipată cu o săptămână în urmă de Interesul Public), conform căreia grupul Realitatea Media a cumpărat postul Telesport. Preluarea prevede pachetul total de acțiuni, deținut până acum de Horațiu Nicolau, 97%, și directorul financiar al stației, Aurora Negoescu, 3%, și va fi urmată de un rebranding ce va începe de luna viitoare.
Deși valoarea tranzacției dintre Realitatea și Telesport nu a fost anunțată oficial, surse din interiorul celor două stații vorbesc despre o sumă record, de aproximativ 11-12 milioane de euro!
Urmare a acestei preluări, Telesport s-a retras de la licitația de luni, unde drepturile tv vor fi disputate doar de trei posturi, Kanal D, Antena 1 și Realitatea. Surprinde mult absența Boom, platforma digitală fiind unul dintre candidații care făcuseră cea mai mare vâlvă cu aunțata intenție de a câștiga drepturile.
O altă surpriză este și alianța dintre Antena 1 și grupul RCS-RDS. Cele două companii au format un consorțiu, în virtutea căruia vor prezenta o ofertă comună. Este de așteptat ca noul post de sport al Antenei, Arena TV, să beneficieze de niște facilități de difuzare din partea celui mai mare operator de cablu din România.
Consorțiul respectiv reprezintă, de fapt, o alianță între doi dintre cei mai bogați oameni din România, Dan Voiculescu și Zoltan Teszari. Acesta din urmă, un orădean de 37 de ani, fost judoka de performanță, este proprietarul grupului RCS-RDS, evaluat pe piața financiară europeană la peste 2 miliarde de euro!
Vă aștept comentariile și chiar pronosticurile în ceea ce privește lupta de luni și eventualul câștigător al licitației.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER