MEDIA Compania MediaPro a anunțat că a finalizat astăzi o tranzacție complexă, prin care a vândut licențele și activele posturilor de radio InfoPro și ProFM. Cumpărătorul este ProTV SA, iar suma achiziției este de aproximativ 13 milioane de euro (mai exact, 472 miliarde de lei vechi).
ProTV SA este deținută în proporție de 95% de CME, companie condusă de Michael Garin, CEO și Adrian Sîrbu, COO. CME a mai achiziționat recent, în România, și postul MTV. MediaPro, companie controlată de Adrian Sîrbu, a dezvoltat business-ul de radio din 1993, aducând ProFM la o cotă de piață de 7% la nivel național, pe public comercial. Mediapro va investi banii obținuți din vânzarea celor două posturi de radio în proiectele de dezvoltare din Europa Centrală și de Est, conform COO-ul companiei, Florin Alexandrescu.
Altfel, vreau să remarc aici și reușita profesională a colegilor de la Business Magazin, care au publicat, în ultimul număr, o fotografie a celui cunoscut mai degrabă ca „miliardarul fără chip”, Zoltan Teszari. Orădeanul, fost judoka de performanță și patron al colosului RCS-RDS, companie cotată cu o valoare de piață de peste 2 miliarde de euro, este cel care a contribuit decisiv la câștigarea licitației pentru drepturile tv ale Ligii 1.
 Iată-i aici fotografia, cu mențiunea că este poate singura imagine din ultimul deceniu cu discretul om de afaceri. Dispăruse, din arhivele Federației de Jodo, până și poza unicat cu Teszari pe podiumul Campionatelor Europene de la Ankara 1992…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER