14 echipe, cu sistem play-off și play-out e o soluție de care am auzit prima dată în fața vechiului sediu al FRF, pe o străduță cu drum înfundat. Acolo, pe scările sau în anexele sordide ale unei clădiri comuniste, de-a valma oameni de fotbal, impresari și jurnaliști discutau și așteptau. Comunicate, decizii, schimbare… Un soi de Poiană a lui Iocan cu mai puțin praf și mai multe personaje alfabetizate. Măcar aparent. Cei de atunci, în funcții și acum, trăiau clipa și se hrăneau cu performanțele generației de aur, ce se reunea într-o sală mai mult lungă decât lată, în jurul unei mese roase de carii. Au trecut de atunci ani mulți și, în tot acest timp, în loc să acționeze, cei pe care îi denumim generic conducători, s-au mulțumit să amorțească într-un etern azi păgubos și clientelar.
Adevărul e că viziunea, responsabilitatea și coerența erau ultimele noțiuni la care te-ai fi putut aștepta din partea celor menținuți în funcții atâta amar de vreme de un sistem putred. Au stors tot ce era de stors din burete și acum îl auzim și îl vedem pe Dumitru Dragomir, cu privirea malefic-vioaie venind cu soluția salvatoare, pe sub ramele unor ochelari, schimbați între timp ca și cei ai Nașului, ce trădează bunăstarea. Tot el să ne scoată, cum ar veni. Cam ăsta e mesajul. Preia din mers o idee muult mai bătrână decât Casa Fotbalului și o pune pe tapet mai mândru decât a venit Edison cu becul în fața omenirii, își umflă pieptul și pășește mai țanțoș decît a făcut-o Armstrong, Neil nu Lance, pe lună. Același zâmbet șiret, aceeași siguranță simulată a discursului și, peste toate, versatilitatea devenită marcă înregistrată. Nu cred că există, aici și aiurea, un om care să își schimbe mai convingător poziția de la un moment la altul și să aibă atâta priză la niște, teoretic, multimiliardari, pe care îi reduce la statutul de yesmani tâmpi. Da, în ceasul al 2012-lea, se simulează o soluție care în viitorul apropiat ar putea reașeza lucrurile în normalitate. O reformatare a competițiilor. Dar, hai să fim serioși! Cruda realitate a venit peste noi, cu ligiile inferioare decimate de dispariția una câte una a echipelor ajunse în imposibilitatea de a se mai susține. Dacă există cineva care să înțeleagă ceva din eșalanoul doi valoric cu câte două echipe care stau într-o etapă, dacă poate desluși cineva hățișul aranjamentelor și al pariurilor, chiar e geniu.
Nu aș numi-o resemnare. Mai degrabă conștientizarea unei lupte cu forțe disproporționate, cu Dragomir și Sandu menținuți și protejați de restul celor implicați în fenomen, pe un sistem de tip piramidal, în care cei din vârf îi au cu ceva la mână pe toți ceilalți. Așa cum fotbalul românesc se updatează forțat de realitatea economică, așa se va salva în doi, trei, poate cinci ani, pe cale naturală, atunci când inevitabil oamenii-care-nu-pot-fi-detronați vor pleca, bătrâni fiind, din proprie inițiativă. Până atunci, măcar să le spunem că știm. Ne mint constant, dar nu ne pot păcăli. Și, cel mai important, trebuie să găsim pârghiile prin care să putem alege ca succesori pe cei care vor, știu și pot să conducă fotbalul, ghidați de principii moderne și solide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER