Pe lângă pelicanii din Deltă, ursul brun, ciobănescul mioritic, România s-a pomenit cu încă o nestemată, pe care trebuie s-o prețuiască necondiționat. Opera lui Brâncuși? Nicidecum. Muzica lui Enescu? Vedeți-vă de treabă! Vreun olimpic care-și dă masteratul la Harvard? Nici măcar. E vorba de fluierul și de flerul marelui arbitru Ovidiu Hațegan.
Știți sau nu, va avea meci în fazele superioare ale cupelor europene. Moment istoric, deși Tudor și Balaj au avut și ei nu demult. Da, dar Hațegan e Hațegan. El dacă arbitrează două echipe, știe toată lumea care, greșește mereu în favoarea lor. Dacă le arbitrează pe celelalte din frunte, greșește împotriva lor, ca nu care cumva să se întâmple ceva. Firește că toate greșelile sunt omenești. La fel de omenești ca eliminarea dictată la Voiculeț, în Pandurii-Dinamo. Sau precum cruțarea lui Djakaridja Kone de eliminare. La penaltyul dat pentru Pandurii, a greșit pe mâna asistentului și probabil că pentru asta se va căi mai mult decât la propriile sale greșeli.
Fiind bun național, pe Hațegan trebuie să-l învelim în poleială și să-l punem în vitrină alături de cârnații de Pleșcoi sau de balada lui Porumbescu. Pe Voiculeț lasă-l să ia două etape, deși e nevinovat, iar pe Kone lasă-l să joace, deși trebuia să stea. Ei doi, nefiind bunuri naționale, se supun judecății de rând. Pe Hațegan nu-l atinge nici măcar judecata divină a CCA. Doar îl ocrotește. P.S. Declar pe proprie răspundere că nu știu să existe legături de rudenie între Porumbescu și Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER