Tot ce poate organiza Federația Română de Fotbal este un șpriț! Un șpriț de vară la Casa Fotbalului, acolo unde organigrama e simplă: Mircea Sandu în capul mesei, unii la tirbușoane, alții după sifoane. Și la mesele astea pun pariu că rămâneți fără gheață!
Vineri, FRF trebuia să asigure buna desfășurare a finalei juniorilor A, meciul dintre Viitorul Constanța și Dinamo. Trebuia! Primul moment de inspirație uluitoare a federalilor a fost alegerea stadionului. Dacă la vin toată lumea merge pe demisec, alb, la sticlă de trei sferturi, pentru alegerea arenei s-a votat (probabil după a patra baterie) pentru Buftea. Deja trebuie să acord drept la replică celor de la Federație: La Buftea nu e stadion. Este o tribună între două terenuri. Încă de la căutarea unui loc de parcare, o socoteală simplă îți dă de înțeles că nu e bine. „Câte locuri sunt aici?” Documentare în marșarier: „450!” Sunt mai mult de 450 de mașini, deci? Deci, îți explică un organ al legii, cu stație emisie- recepție, pe recepție în mijlocul unui câmp în care pe o rază de doi kilometri se află doar un „stadion”: „Opriți-vă, opriți-vă, unde mergeți?” Răspunzi că la vânătoare arătând spre pădurea din zare, însă nu se prinde. „Nu mai sunt locuri dom’ne, e plin tot”. Hopa! „De la presă dom’ne, am acreditare”. Ești lăsat în pace după ce te prezinți cu legitimația și avansezi, ca la rugby, 20 de metri.
În față un gard, în fața gardului, balamuc. „Sunt mama lui (nu știu care) de la Viitorul, întrebați”. Vocea sugrumată de nervi aparține unei femei cu urme de rugină pe frunte și cu un copil de șase ani agățat de piciorul ei. Șef de gard, model rabatabil, un steward transpirat de greutatea funcției și presiunea oamenilor. Din spatele sârmelor vine un anunț plin de speranță. „O să intre toată lumea”. Și toată lumea intră în momentul în care un grup de suporteri împing, iar stewardul cedează. Scap în încintă printre ultimii, dar o mână mă prinde de geacă. „Stai, dumneavoastă”. Deja vu! „Sunt de la ProSport…” -Nu e voie, doar gespeu. (Am Fazan, dar domnul își exprimă raționamentul…) -Nu ai voie cu cameră. -Pai eu am doar un pix. -Nu e voie nici cu pix Cedez pixul și am intrat în „stadion”. Mai sunt 20 de minute și caut un loc în tribuna construită de Mircea Sandu cu fonduri europene. Ce intim, uite-l pe Dănciulescu, a venit și Dinu, Negoiță, Hagi, Mulțescu, un coleg de generală, Ionel Ganea, Mihnea din galerie, ziariști, cameramani, mame, unchi, nepoți ai jucătorilor, juniori mai mici, Florin Marin trimis de Pițurcă, Augustin, Dănuț Lupu, prietena unui prieten, Mihai Constantinescu lângă o doamnă care seamănă cu Anastasia Lazariuc, galeria lui Dinamo aripa PCH. Vine și „Sudu” care stă la Sud, în spatele porții, apoi e mutat de organizatori la est. Nu e bine, nu vrea observatorul, iar ultrașii revin lângă plasa porții. E 20:00! Nu începe. Când au înțepenit picioarele, ies și echipele. E și jumătate, iar mulți s-au plantat câmpenește, ca la „D”, în jurul terenului, care unde poate. Când se înserează se aprind torțe, fumigene, se dau petarde. Apoi se aruncă sticle, goale, pline cu dop sau fără. Se termină, iar pe scări, cineva își întreabă colegul. „L-ai văzut pe Mircea Sandu? Că el ar trebui să dea medaliile!”. „Lasa-mă, mă, cu Mircea Sandu al tău, că nu știu cum dracu’ scot mașina de aici. Ți-am zis să plecăm mai devreme!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER