Craiova clocotește iarăși. A mai pierdut un meci pe mâna înlemnită a unui tușier. Poate că nu sunt chiar atâtea puncte scoase din buzunarul Științei de arbitraje veninoase precum pretinde Silvian Cristescu. Vreo 12. Cu siguranță că exagerează. Fie și numai dacă înjumătățești acest bilanț amar și tot te ia o durere de cap. Cum și echipa gâfâie când abia a pus bocancul în terenul advers de câteva etape nu mai știe nimeni dacă e mai bine ori nu să se reporteze ultima etapă programată. Adică meciul Pițurcă – Steaua.
Pentru fanii cătrăniți la inimă după Cluj poate că e momentul unui time-out. De luni vor avea vreme să se întrebe cam ce interese sunt în joc de s-a amânat ori nu s-a amânat partida cu Steaua. Câteva picături de nostalgie fac uneori minuni în timp ce lustruiți, aidoma fotbaliștilor, ghetuțele copiilor în așteptarea lui Moș Nicolae. Pretextul evadării din cotidian e bineînțeles o poveste dintr-un alt 4 decembrie. Cel din ’82. Meciul cu Italia de la Florența. 0-0 cu campionul lumii Pablito Rossi cu nu mai puțin de șase olteni pe gazon. Lung, Ștefănescu, Ungureanu, Țicleanu, Balaci și Cămătaru. Autobază peste 70 de minute.
Abia mai ieșeam după eliminarea lui Țicleanu din propriul careu, mai erau patru-cinci minute și Cristian Țopescu era deja convins: „nu avem cum să pierdem acest meci. Șansa e de partea noastră”. Șpagatul ireal, cu picioroange parcă, al lui Ștefănescu în gheata lui Altobelli ne convinsese pe toți, nu doar pe vocea de aur a TV-ului acelor vremuri. Nu puteam să pierdem acel meci. Pentru națională, Florența ’82 a fost o proiecție peste decenii a Wembleyului ’69. Se născuse iarăși o echipă. De astă dată pe osatura, plămânii și harul Științei, cea care a și dus povara acelor preliminarii fabuloase. „Remiza de la Florența a fost hotărâtoare pentru generația noastră. Ne-a eliberat de complexe”, îngroșa Silviu Lung importanța acelui meci într-un interviu în Gazetă. O spune Silviu Lung, cel care fusese luat ca din oală de Mircea Lucescu de pe aeroport la întoarcerea de la Bordeaux și titularizat împotriva campioanei lumii. „Ne-am eliberat de complexe”.
La plural. Lung vorbea și în numele celorlalți cinci colegi de echipă de club. De ce nu, poate că 4 decembrie ’82 a pregătit și terenul pentru returul cu Bordeaux, și imaginile și cântecele de poveste de după Kaiserslautern. Împotriva lui Giresse, Brehme, Tigana ori Tresor, starurile Mundialului spaniol încă proaspăt, tot despre o rețetă cum să te scuturi de complexe era vorba, nu?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER