Exercițiu de imaginație. Meci România – Ucraina decisiv pentru calificare la un turneu final. Să zicem următorul Mondial din Brazilia. Închipuiți-vă că ați citi în ProSport o declarație a lui Mircea Lucescu de genul „cu cine țin mâine? Cu Ucraina bineînțeles, doar trăiesc și antrenez aici de atâția ani”. Altă variantă. Loți Boloni pune la punct un reporter în săptămâna premergătoare uneia dintre partidele cu Franța din viitoarele preliminarii pentru Euro: „de ce mă mai întrebați de care parte sunt dacă am spus de o mie de ori că sunt un antrenor de școală franceză?! Evident, cu echipa lui Blanc”. De a doua zi, s-ar vinde în România sprayurile de scris pe ziduri mai abitir decât vuvuzelele în Africa de Sud.
Gata, stop imaginației. Emoțiile lui Johan Cruyff pentru victoria Spaniei în fața Olandei sunt cât se poate de reale, nu sunt ficțiune, sunt bine rânduite în editorialul din „El Periodico”. Duminică ține pumnii Spaniei. E preambulul articolului. Dacă s-ar fi mărginit la evaluarea șanselor finalistelor, totul ar fi fost o.k. Poate că așa văd finala și Van Gaal, și Hiddinck, și Van Basten, mai ales, doar e copilul lu’ tata, nu? Numai Sneijder și Robben s-ar mai fi putut întreba ce rost mai are să intre pe teren după ce Cruyff și caracatița au dat deja verdictul.
În numai două fraze, Cruyff și-a făcut operație pe cord. A doua într-un deceniu și jumătate. Prima a fost reală, chiar dacă n-a însemnat cine știe ce, oricum l-a tras de mânecă, l-a pus în gardă. Motivul pentru care a și abandonat banca tehnică. Acum, iată, inima a ajuns să-i bată numai pentru Spania, în fine, de fapt numai pentru Catalunya, care-l mai lasă din când în cînd să se mai joace de-a selecționerul provinciei în apropierea Crăciunului. Această a doua operație de inimă a lui Cruyff e însă mult mai dureroasă decât prima, dar pentru Neeskens, Rensenbrinck și vechii colegi de arme, pe care i-a mai trădat de două ori. În preliminariile pentru C.M.’74, când a șantajat federația olandeză care nu-i dădea cartea verde pentru transferul la Barca (Ajax se opunea pentru că nu primea nici jumătate din cât cerea) și apoi la Mundialul argentinian. Episod jenant, scuze puerile. Cruyff nu se mai simțea în siguranță în Spania de spaima teroriștilor, s-a retras din fotbal, dar după Mondial a semnat cu Levante, care nu-i un club de de Lună sau din Patagonia.
Ne-am lungit cu istoria. Bref, nu e nevoie de niciun efort ca să vă imaginați cum le-a picat milioanelor de olandezi poziționarea afectivă a lui Cruyff în preajma finalei. Cruyff al lor și al nostru, al europenilor, singurul care intră în concurs cu Pele și cu Maradona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER