Calm, de ce atâta dracoză după un 1-1 acasă cu Albania? Parcă e epidemie. La trei cuvinte, toată lumea azvârle fie cu un dezastru, fie cu o catastrofă. Ticuri verbale de parcă cineva ni le-a băgat pe gât. Remiza de vineri nu ne-a aruncat în prăpastie. Suntem doar în buza prăpastiei, încă atârnați ca-n filme cu degetele zdrelite de un colț de stâncă. Încă n-am picat. Ne mai susține moralul și Franța.
Poate că mulți dintre noi abia acum vin de acasă. Selecționer chiar nu e Mircea Lucescu, de undeva din umbră, o eminență cenușie. Cum ne-am amăgit destui. Ci e de-a binelea Răzvan. Ca să nu ne iasă vorbe după, mă pun moț în fruntea naivilor care au mușcat momeala cu seniorul sfătuitor de taină. Nu, descoperim uluiți că e doar Răzvan.
Peste tot și peste toate, dincolo de dezamăgirile anului ăsta păduchios cum n-au fost multe, cel mai trist e că Răzvan Lucescu pare decuplat de la părerea generală, se încăpățânează să vadă cu totul altceva. Parcă îl revedem pe Pițurcă încrezător anul trecut pe vremea asta că România se putea califica și cu zero-și-ceva-la-sută la Mondial. Selecție fără reproșuri temeinice cu Albania, un unsprezece de start optim. În această formulă agreabilă, naționala lui Lucescu-jr. a ajuns doar de câteva ori în preajma careului advers. Cât despre ocazii, le numărăm pe degetele de la o mână. Or, tocmai asta era fișa postului antrenorului, oricare, de oriunde, dacă de spectacol ne-am lecuit de nici nu mai ținem minte când: să-și ducă echipa până către 30 de metri de poarta adversă. Mai ales într-un meci cu Albania.
Mircea Lucescu, unul dintre cei care au perfecționat GPS-ul pentru fotbaliști, ca să nu mai orbecăie pe drum, avea o vorbă. Dacă n-am jucători care să dribleze, atunci sunt nevoit să fac echipa să dribleze în locul lor ca să ajung în preajma careului advers. Un fel de țaca-paca gen Angelo Niculescu, căreia atunci i se zicea fie temporizare, fie posesie prelungită, iar azi a primit eticheta de tiki-taka. Nici Iniesta n-a driblat mai mult decât Liță Dumitru, nici Xavi decât Loți Boloni, scuzați comparația în timp. Inclusiv cea dintre Lucești. Iată cum meciul de marți cu Belarus a devenit aproape crucial după un 1-1 cu Albania. Ne-am schimbat oare noi într-atât încât acum doi ani nu ni se părea nicio grozăvie un 0-3 cu Lituania acasă? Eram optimiști, picam de la etajul zece și în dreptul nivelului opt spuneam că până acum e bine. Și tot așa până la etajul șase, trei, până am făcut poc…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER