Mondialul va începe cu adevărat doar atunci când va avea chef Blatter să-l lase să înceapă. Deocamdată, Planeta Fotbal asistă neputincioasă la o țicneală care a golit farmaciile de nurofen. Chiar de la partida de deschidere am avut cu toții senzația că ne-a apărut în sufragerie un viespar zumzăitor sau ne-am mutat peste drum de sediul guvernului unde un cârd de tiruri protesteză claxonând asurzitor. Am ajuns deja să ducem dorul fumigenelor, petardelor, sloganurilor la granița decenței. Dorul după un alt tip de sminteală. Era măcar o reacție umană, nu una a gibonilor cu trompete.
De atâția ani în pâine, Blatter n-a priceput până acum că un Mondial înseamnă și o cultură a tribunelor. Fiecare suporter vrea să se audă totuși când își încurajează favoriții, să se audă în stadion, dar și acasă, să simtă că freamătă laolaltă cu cei care-l văd la televizor. Doar pentru asta și-a plătit biletul și a pornit într-o aventură la mii de kilometri distanță de casă. În meciul de schidere a jucat Mexicul, cu una dintre cele mai frenetice și fermecătoare galerii. Spectacol unic. A încântat mereu, a dat culoare atâtor turnee finale cu repertoriul inegalabil. Oameni de toate vârstele cântând cu patos „La bamba” și tot repertoriul clasic de care ne mai aducem aminte prin vacanțe. De văzut, pe mexicani nu i-a văzut nimeni pentru că nu ne-a fost oferit nici măcar un cadru. De auzit, așijderea. Exact ceea ce li se va întâmpla pe rând și englezilor, și italienilor, și brazilienilor, și spaniolilor, chiar dacă Manolo va sparge câte două tobe pe meci. În toată nebunia de acum vom avea parte de cel mai tăcut Mondial din istorie. Țăcăneală generală doar pentru că Blatter nu aplică și nenorocirilor alea de vuvuzele tratamentul pentru brichete sau umbrele, lăsate la intrare. Blatter are grijă de industria de trompete de parcă ar fi diamantele Africii de Sud.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER