Patru luni, șase zile și probabil câteva ore. Undeva pe aici a ținut răceala dintre Angelo Niculescu și Dobrin. Atât s-a întins exilul lui Dobrin dintre rezerva din tribună de la meciul cu Anglia din debutul de la Mundialul mexican și titularul din primul meci al preliminariilor Euro’72. Era nevoie de Gâscanul într-un meci cu Finlanda. Luxemburg de azi.
Tema e poate mai actuală ca oricând azi, după Albania, când până și pe selecționer îl ispitește întrebarea din sondaje, din toate sondajele de după 1-1: „Răzvan Lucescu trebuie să continue la națională?” Ca o acoladă peste o jumătate de secol, răspunsul poate că stă tocmai într-un caz Mutu, lăsat în coadă de pește, niciodată rezolvat. Întotdeauna amânat, neglijat de parcă ar mai fi de achitat vreo tranșă la împrumutul de la FMI. Mai e la un colț și se face anul de la 0-5 și ruptura de la Belgrad iar Mutu zgândăre, irită, conturează, îngroașă taberele mai ales prin absență. Pe Lucescu-jr. nu-l costa absolut nimic o replică de vulpoi din categoria „să așteptăm să-i expire lui Adrian suspendarea și mai vedem” după ce în toată presa apăruse deja autopropunerea lui Mutu „mi-e dor de România”.
Răzvan, ca să mă bat și eu pe burtă cu selecționerul și să mă tutuiesc cu el, precum Rădoi sau Raț, a fărâmat însă mai multe punți, când era mult mai simplu să lase o ușă întredeschisă. Mai vedem ce-o mai fi în 2011 bla, bla, bla. Ar fi fost ca în minutul 88 cu Albania. Mai trăgea puțin de timp. Și avea nevoie mai ales acum, într-un an sterp de la amicalul cu Israel încoace, de un armistițiu cu tabăra Becali, care oricum i-ar fi vrut gâtul și cu 9 puncte până la Crăciun, cu tabăra suporterilor care au rămas încremeniți în standby, cu tabăra oamenilor din fotbal care au întotdeauna nevoie de un cal de bătaie când prețul e chiar o convocare la lot.
Deci, cât spuneam că a trecut până s-au împăcat Dobrin și Angelo Niculescu? Împăcați în vestiar și pe gazon, poate că niciodată dincolo de poarta stadionului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER