Am avut dovada și miercuri, în finala de la Iași. A fost nevoie de un investitor care rostogolește la vale butoaie cu bere pentru ca debila Cupă să-și recapete roșața din obraji.
Tribune pline ochi, mulți draci la coadă la biletele care tocmai se epuizaseră, dansul laserelor, sute de minute de transmisie înainte și după finală. Plus un show de zile mari în deschidere, cu Balaci și Augustin, ca pe vremuri cu Dobrin și Lucescu demult retrași și cu varianta de rezervă actori versus ziariști, în care bineînțeles că tribuna le făcea galerie lui Arșinel și Mihăiță. Spre comparație, căutați pe net imagini de arhivă cu peste un deceniu în urmă. Veți descoperi că de multe ori învingătorii făceau turul de onoare prin fața unor tribune golașe. Încă mai mult. Într-o fotografie cu bucuria bistrițenilor după finala cu Craiova din ’94 se văd pe fundal tribuna a doua și o peluză din Regie. Sunt suporteri ca la un meci oarecare al Sportului de azi.
Cu siguranță că pe atunci lui Porumboiu, arbitrul finalei, nici prin cap nu-i trecea că va trăi pătimaș peste ani o altă finală din postura de patron al Vasluiului. Am preferat această comparație Bistrița – Vaslui tocmai pentru că în discuție sunt două cluburi fără cine știe ce trecut blazonat în fotbalul nostru. Dacă puneai preț pe tradiție nu vindeai nici măcar o sută-două de bilete. Nici cu Bistrița, nici cu Vaslui.
Cei mai mulți dintre noi n-am mai crezut în Cupa României demult. Sferturi în dorul lelii cu rezervele din campionat, finale plictisite, nimic altceva decât o corvoadă când mintea jucătorilor era demult în vacanță. Tensiunea la care a trăit finala banca CFR-ului, cu mai toți sacii deja în căruță din potul Ligii Campionilor, ne trage de mânecă. Ceva s-a schimbat. Multe. Bine ai revenit, Cupă!
Mihai Ciucă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER