Chivu și restul, muritorii

La vremea lor, toți au avut sau și-au închipuit că au o explicație plauzibilă pentru plonjonul în silenzio stampa. De la Dobrin până la Adi Ilie, Filipescu sau Pițurcă, mai către zilele noastre. La fiecare a fost doar o toană de moment, de calibrul „m-am sculat cu fața la cearșaf”, pe care mai devreme sau mai târziu au regretat-o, i-a amuzat. De vineri, la lista cât un pomelnic și-a atașat numele și Chivu. Hodoronc-tronc. E cea mai stupidă, mai aiuritoare sau aiurită intrare în silenzio stampa. Fără cap, mai ales, și fără coadă. Justificări puerile și o reacție puștească – „luați-mi banderola!” -, după care nu poți decât să te întrebi unde s-a rătăcit în numai o săptămână jucătorul cerebral din finala de pe „Bernabeu”?…

Presa sportivă, care a cheltuit zeci de mii de euro în ultimul an pe deplasări la meciurile lui Chivu cu Inter sau ca să-i fie aproape în momentul de cumpănă al accidentării, ar trebui să fie ultima țintă a căpitanului naționalei. După cum nu păcălește pe nimeni nici cu pretențiile de analist al campionatului. Habar n-am avut cu toții că dacă el rămâne cufundat în muțenie avem șansa ca într-un an să salte nivelul primei divizii! Dacă tot simțea nevoia să se răcorescă pe cineva, tot ca o toană, să-i închidă cuiva telefonul în nas, atunci putea încerca experimentul cu Borcea, cu Becali, cu Copos. Ei alterează imaginea campionatului. Nu presa, nu Deac, Maftei sau Roman. Oricum, nu poate contesta nimeni. Campionatul de acum e măcar mai sănătos prin comparație cu cel din urmă cu un deceniu, cel în care juca și Chivu și care colcăia de blaturi, câte două-trei pe un singur meci. Unul în primul sfert de joc, altul la pauză și ultimul după minutul 75. În loc de încheiere. Cristi, mai fă un efort și încearcă să cobori de acolo de la tine, din Olimpul tău, aici printre ceilalți muritori de rând.

P.S. Vineri, după ce i-a sărit țandăra lui Chivu, Mircea M. Ionescu, cel care a comentat sute de meciuri ale lui Dobrin la „Sportul” sau la TV, rememora incidentul din 1967: „Până la moarte Gicu a regretat cearta cu ziaristul Romulus Balaban după un meci al Argeșului, cea care a împins redacția Sportului să nu-i mai acorde note în casetele tehnice întreg sezonul. Nu și-a explicat niciodată ieșirea, dar l-a durut și replica disproporționată a presei de atunci”. La 20 de ani, câți avea Dobrin, te aprinzi ușor și te poți amăgi că există și varianta dialogului cu suporterii și fără sprijinul presei. Cât era atunci Sportul 20 de bani exemplarul, până să devină de 2 lei azi, vorba altui clasic în viață…