Colecția Rădoi

Încă un gol de colecție marca Mirel Rădoi. Devine deja plictisitor. Cu ritm de metronom parcă, la câte două-trei săptămâni știrile sportive sunt sparte de o imagine-șablon din Golf. Gol de generic cu o torpilă de la 25 m ornată cu un plonjon disperat al portarului, probabil ca să dea faza cât mai bine pe ecran. O secvență-clișeu care poate să ne scoată din galoși pe toți cei care chiar nu murim de grija lui Al Hilal. La naiba, unde au stat ascunse toate aceste goluri bijuterii pe vremea când Rădoi juca încă la națională și auzeam doar cum trosnesc tibiile adversarilor? O întrebare care nu are cum să nu-i zgândăre pe cei care-și aduc aminte că sub tricolor Rădoi avea traseul fix ca tramvaiul. Niciodată dincolo de 30 de metri de poarta adversă, să-l pici cu ceară. Exceptând tentativele temerare ale lui Tamaș, oare care a fost ultimul gol al naționalei țâșnit de acolo, din zona în care Rădoi numără azi reușitele arăbești pe bandă rulantă?!Un gol tricolor cu Rădoi în teren, dar mai ales un gol al lui Rădoi…

De acord, din ce au developat cele câteva transmisii live, în Golf ștacheta campionatului nu prea are detentă, poate că nu sare nici cât prima noastră ligă. Nu despre marcajul relaxat ori boemia tactică e vorba însă în propoziție, ci despre execuțiile lui Rădoi, care nu mai țin de geografie și de ratingul de campionat. De ce abia acum Rădoi descoperă vocația golului și într-un fel se și redescoperă, poate surprins? Poate că răspunsul zace undeva și în desenele tactice ale selecționerilor. Și în mandatul lui Pițurcă, și-n cel al lui Răzvan Lucescu, Rădoi a fost invariabil jucătorul de sacrificiu, băiatul de prăvălie bun la toate-n casă. Urcă Goian, acoperă Rădoi, urcă Tamaș ori Raț, acoperă tot Rădoi. Abia acum poate că i-a venit și lui Rădoi rândul să urce adulmecând golul și să-l acopere alții.