Nu demult, un Dinamo – Steaua a fost decis de eliminarea lui Thereau după un duel cu Moți, tot cu coate pe la spate, dar în în plex și cam prin aceeași zonă din apropierea careului în care s-a ales cu roșu și Andrei Cristea la meciul cu Oțelul.
Înaintea unui alt derby. Așa a ajuns Cristea o miză în săptămâna de dinaintea unui Dinamo – Steaua. Altminteri mai că-l prindea și minutul 85 tot încălzindu-se, ca la multe alte partide recente. Dar nu acesta e subiectul, dacă era ori nu titular Cristea la derby. Ci cum îl judecăm noi toți ceilalți pe Cristea. Sau pe Balaj, sau pe asistentul care se pare că a hotărât eliminarea. E singurul „se pare” din discuție, restul e numai certitudine. Certitudine și sentințe. Dar despre Cristea spre final.
În anii ’80, la cele trei-patru chioșcuri de ziare mai răsărite din centrul Capitalei, după ce au dispărut l’Equipe ori France Football, presa sportivă de afară se rezuma la un cotidian praghez, Sport, și la un bisăptămânal rusesc, Fotbal și Hochei, de 16 păginuțe în format A4, o fițuică. Singurul din secția fotbal a Sportului care știa rusește era Ioan Chirilă, cu care am mers în tandem. Eu cumpăram fițuica, sub prețul unei franzele, iar nea Vanea traducea.
La un derby de-al lor, la o fază litigioasă l-am auzit exclamând: „n-am întâlnit un asemenea text la nici un ziarist până acum. Zice că a revăzut faza de 7-8 ori și tot nu se poate pronunța. Nici el, nici arbitrul…” Nea Vanea mâncase pe pâine câteva biblioteci de cronici de fotbal în cei aproape 25 de ani de gazetărie de până atunci, șuetase cu sute, mii de ziariști de afară. Atunci, după un TSKA – Spartak, probabil, i s-au părut cu totul altceva și îndoiala cronicarului, și cea a arbitrului. Ambele omenești.
E exact semnul de întrebare pe care nu i-l acceptăm azi nici lui Andrei Cristea, când pretinde că nu și-a răpus adversarul dând din coate, nici lui Cristi Balaj când nu e ferm pe poziția influențată de colaborarea cu tușierul, semnul de întrebare pe care nu i-l accepatăm nici lui Dumitru Dragomir, când vede și revede faza ca noi toți: „poate a fost ceva, dar pe imagini nu se vede nimic”. Acoladă peste timp cu articolul tradus din Fotbal și Hochei. Atunci, nea Vanea și-a trecut mâna prin ciocul deja grizonat după ce a împăturit ziarul și a adăugat privind ca prin sticlă la mașina de scris Olivetti de două tone: „cât de fermecător ar fi fotbalul dacă din când în când ne-am mai și îndoi de ce ni se pare că vedem cu certitudine!” Fraza e rostită cu măcar vreo trei ani înainte de a face carieră sintagma „mâna lui Maradona”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER