Cui îi servește până la urmă această sfadă dintre Coman și galeria vișinie stârnită aproape din senin? Lui Coman? Fanilor? Lui Bornescu? La cât de razna o ia gâlceava cu fiecare meci în care apără Coman ai putea să juri că miza e cel puțin jumătate din Imperiul britanic. Când colo, la mijloc e doar orgoliul gonflat cât să pară un zeppelin atât de-o parte, cât și de cealaltă. Într-atât, s-au umflat mușchii.
Dani Coman pretinde că nu mai recunoaște oamenii de care se despărțise. „S-au schimbat”. Ocolește însă întrebarea dacă nu cumva și el s-a schimbat în acești doi ani?! La rându-i, și galeria jură cu mâna pe steag că a rămas cea dintotdeauna, că a încremenit la iubirea pătimașă pentru ultima echipă de aur, a sfertului cu Steaua. Banul i-a mai schimbat pe unii, îl săgeta Gigi Corsicanu’ într-o emisiune TV pe Coman. Era la telefon. Nu-l vedeam. Clătina, probabil, cătrănit din cap.
Dacă asta e linia dură de-acum a galeriei, atunci șeful ei va mai avea o dată prilejul să exerseze mâhnirea că și-a vârât banul coada printre fostele glorii vișinii. Atunci când se va întoarce și Maftei, că doar n-o fi dat leagănul de lângă Grant doar pentru ciulinii Bărăganului. Spre comparație cu Coman, Măldă și ceilalți care nu și-au mai aflat locul în Giulești. Nicky Dumitriu a ales tot Brașovul, după primul titlu din istoria Rapidului, doar pentru că medicii i-au recomandat aerul tare ca să-și oblojească boala de plămâni. Alte vremuri…
Bref, Coman – fani e cel mai puștesc conflict, care se rezolvă bineînțeles cu un telefon și o împăcare ca pe vremuri. Cinci berese contra o copertă de revistă cu Claudia Cardinale. Până să strige mamele din balcon „Dani, Gigi, spălați-vă pe mâini și la masă!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER