Două spirite înalte, Mutu și Giovani

Redactor:
Ciuca Mihai
În conferința de presă de după mătrășirea de la Fiorentina, Mutu parcă încerca un karaoke pentru următoarea escapadă într-un club de noapte. "Mă așteptam la mai multă recunoștință din partea Fiorentinei". Nu, nu erau vorbele lui Mutu, nu puteau fi. La mai multă recunoștință decât un salariu onorat, fie și de numai un milion de euro după reducerea fără legătură cu

În conferința de presă de după mătrășirea de la Fiorentina, Mutu parcă încerca un karaoke pentru următoarea escapadă într-un club de noapte. „Mă așteptam la mai multă recunoștință din partea Fiorentinei”. Nu, nu erau vorbele lui Mutu, nu puteau fi. La mai multă recunoștință decât un salariu onorat, fie și de numai un milion de euro după reducerea fără legătură cu criza celorlalți muritori, Mutu nu putea pretinde.

De fapt, vorbele de pe buzele lui Mutu erau ale lui Giovani Becali. Impresarul cu procură de la fratele său, agentul cu patalama FIFA, nu fusese tratat cu respect de cei de la Fiorentina, nu Mutu. În traducere, după dicționarul autodidactului din Pipera, lipsă de respect înseamnă că nu i-au fost acceptate condițiile divorțului. Eu și cu casa, și cu mașina, și cu cecurile. Tu te mai descurci. „Suntem amândoi într-un mare rahat”, îl avertizase directorul sportiv Corvino pe Becali la începutul negocierilor. La finalul lor, Corvino era deja sub dușuri, iar lui Becali nu-i mai rămăsese decât să se bălăcească în îngrășământul natural. Și când te gândești că doar cu câteva zile în urmă nimeni nu mai pomenea la Fiorentina nici măcar de sperietoarea unei nominalizări pe lista de transferări, în nici un caz de o ruptură totală. O vizită la Florența a lui Becali și o vorbă otrăvită în urechea lui Mutu înaintea meciului cu Bologna au rezolvat totul și au ocrotit-o pe Fiorentina de griji și de eventuale remușcări. A scăpat de Mutu și punct. Grazie, Giovani!

Acum câteva zile, într-un moment în care transferul lui Culio la Galata era în coadă de pește, se zice că tot din pricina comisionului becalian, Paszkany era „un bozgor nesimțit care se îmbracă într-o scurtă de piele de pe vremea legionarilor”. Obișnuitul discurs în forță, bădăran, amenințător de-acasă, care n-a mai avut însă efect și cu cei din Florența. În patria lui Armania nu-ți vine să-i spui că nu știe să se îmbrace nici măcar unui mecanic auto, totuși… Același discurs care n-a avut efect – ce coincidență! – nici cu cei de la Chelsea la vremea la care tot Becali negocia condițiile capitulării lui Mutu. Ca să vezi cum, după ani și în aceleași circumstanțe, se reîntâlnesc înaltele spirite. Mutu și Ioan Becali.

Redactor:
Ciuca Mihai
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×