Gerovitalul „La mulți ani!”

Așa ar fi fost politicos după tradiție: să ne luăm rămas bun de la 2010 cu o urare adresată celor care au ținut măcar un titlu pe ediție de ziar. Cu bune și cu rele. Lui Bogdan Stancu, lui Torje, lui Lăcă, Prințului, lui Piți, toți pomeniți zilnic în media de o sută, de o mie de ori. Toți mai au vreme de așteptat, așa că măcar o dată pe an să le cedăm spațiul și seniorilor fotbalului nostru. Pentru cei mai mulți, acum, un La mulți ani! contează cu adevărat când trag cu coada ochiului temători și resemnați către mosorul vieții. Vedetele de mucava de azi nici măcar nu se sinchisesc să întoarcă politicos un compliment oarecare. Angelo Niculescu ori Emeric Ienei, în schimb, își copleșesc și vecinii cu recunoștință pentru un simplu La mulți ani! telefonic. De pe buzele legendelor fotbalului nostru au ieșit de prea multe ori frazele „asta-i viața. Pe mine nu m-a mai căutat demult nimeni. M-au uitat toți”. Atât, un sms rece, fără grai, cu o urare de An Nou  ar fi pentru mulți medicamentul miraculos necompensat care ar pune azi în mișcare picioarele – altădată adulate – pentru un drum până în piața de alături după niște cartofi și o pâine. După care se întorc tot la albumul cu fotografii sepia decupate din Sportul de odinioară așezat pe genunchi în fotoliul de acasă… Asta e de la cuplajul din ’64 de pe 23… Asta de la debutul cu Italia la Napoli.. Asta de la returul cu Feyenoord… Apropo, oare numele lui Domide a fost pomenit vreodată în 2010 de media, de fani? Dar ale lui Mircea Dridea, Codreanu-Parpală, Remus Câmpeanu, Nelu Nunweiller ori Lajos Sătmăreanu? Atunci când vedeți la televizor fotbaliștii de azi împărțind cadouri de Crăciun unor copii lăsați din brațe de destin să fiți convinși că e numai din obligație, stă cu gura pe ei câte un PR al clubului. Dacă ar fi într-adevăr topiți după culorile clubului și-ar mai rupe câteva minute din viață și pentru un mesaj către o fostă glorie uitată mai ales de Sărbători. Costin Lazăr și-ar mai aduce aminte, să zicem,  de Jamaischi, Torje de Pârcălab, iar Stancu de Florică Voinea. Câțiva cenți tot ar mai rămânea după ce-și irosesc minutele pe impresari, pe MM, pe Borcea, nu? În primăvară, când s-a prăpădit bietul Sandu Neagu, două personaje din lumea fotbalului asudau încercând să explice cum de n-au găsit vreme să-i ureze La mulți ani în decembrie 2009. După ce nu-l sunaseră vreodată în ultimul deceniu. Câtă fățărnicie!