În tripla de la Lvov cota parte a lui Lobonț saltă undeva pe la un gol și jumătate. La primul al Ucrainei n-ar fi prea multe de comentat. Poate doar de adăugat o nedumerire: chiar nu l-a mirosit nimeni pe Aliev pe studiul video că are un șut vârtos căruia nu-i opui un zid atât de firav, din doi jucători? Doar înscrisese cu Lituania asemănător. La cel de al doilea gol încasat, Lobonț împarte culpa cu Tamaș, care se tot replia inexplicabil în careul mic în timp ce Konoplianka își potrivea nestingherit balonul. Decât acest gol vinovat, mai bine îi ieșea din prima lui Șevcenko.
Pe buzele tuturor a stat aceeași explicație. Lobonț nu are meciuri în picioare. Plasament și priză ezitante, concentrare pe felii, poate și ceva surplus de greutate, dacă senzația de plinuț nu e dată doar de croiala echipamentului. Ceea ce li se cam întâmplă tuturor jucătorilor pentru care etapa se încheie încă de vineri, după ultimul antrenament dinaintea meciului oficial. Înainte de toate, Lobonț a părut sâmbătă un portar trist. Nu blazat, nu fără chef, nu resemnat, ci doar trist. Altădată, și când era cazul, și când nu era, ochii îi râdeau, iar pe buze i se putea decripta câte o poantă schimbată cu Chivu sau cu Tamaș, după ce trecuse pericolul. Era felul său de a fi, cine știe, poate chiar rețeta concentrării, de a nu ieși din priză. Alteori s-a înfuriat, a explodat, dar trist nu l-a văzut nimeni vreodată. Până sâmbătă.
Să nu ne vârâm în pielea lui pentru că nici noi n-am avea habar ce să alegem. Între a continua cu vicecampioana Italiei, cu cardul burdușit și cu speranța că-i va veni și lui rândul odată în poarta Romei, și o revenire acasă, la Dinamo, îndulcită de o titularizare în poarta naționalei împotriva Belarusului sau Bosniei. Dacă i-ați întreba pe Tătărușanu, Pantilimon sau Bornescu, niciunul în noul val n-ar mima nici cea mai mică ezitare în a opta pentru una dintre variante. Ghici care…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER