Replierea lui Boloni în relația cu Gigi Becali a deschis larg evantaiul tuturor trăirilor și patimilor. Câte puțin din fiecare. Din mâhnire amestecată cu stupefacție, din resemnare îndulcită cu un strop de speranță că, poate, Boloni nu va semna totuși prea curând cu Steaua încă a lui Lăcătuș. În fond, la Rapid chiar verificase și oalele din bucătăria cantonamentului și până la urmă totul a încremenit în stadiul de intenție. Intenție ca și acum cu Steaua. Boloni i-a dezamăgit adânc pe cei care vedeau în el o redută anti-Becali, poate chiar cea mai fortificată. Reduta și-a deschis, iată, singură porțile, fără să se tragă vreun cartuș. Cei care au văzut în Boloni un cavaler care a ridicat sabia într-o cruciadă sunt acum cătrăniți. Ei, nu și nu, Batman, Batman… Descoperă acum că Special One din Carpați seamănă câte puțin cu toți ceilalți antrenori muritori atunci când vine vorba de principii traduse în contracte beton, garanții extra sau intravilane și bilete de avion decontabile. „Orice e posibil dacă prețul e corect”, Loți dixit. Declarând că nu vede ce l-ar reține acum să negocieze inclusiv cu Becali, Boloni aduce cu toți tehnicienii care s-au vânturat prin Ghencea. Și cu Hagi, și cu Stoichiță, și cu Lăcătuș, și cu Țiți Dumitriu, cu mulți, cu toți. Cu mulți dintre noi. În ’83, după victoria împotriva Italiei, Marius Popescu a publicat în „Sportul” pe prima pagină un editorial cu titlul „Dacii și romanii”. Balaci, Zoff, Moraru, Gentile… Oricum titlu neinspirat, mesaj propagandistic. Subiect de bășcălie între pereții redacției. Cum te numești tu, pui de dac? Loți. Loți, unul dintre miticii de atunci și de acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER