Marcă înregistrată în Ghencea

Unul dintre paradoxurile Stelei. La câteva dintre noile achiziții reculul de acum e strident. La Bilașco, la Apostol, la Latovlevici, și duminică un fundaș de plastilină pentru ora de joacă a lui Torje, sau la Răduț, care de la națională în vară abia mai prinde un loc pe bancă. Ceea ce pare într-adevăr bizar e că de la meci la meci totuși echipa joacă din ce în ce mai bine, se așază, se simte, se găsește. Nimeni nu-și mai aduce aminte pe nerăsuflate de când n-a mai jucat Steaua treisferturi dintr-un derby pe Dinamo în jumătatea adversă. Atenție, și când avea 1-0, și la 1-1, doar al doilea penalty la Torje s-a născut pe un contraatac, nu?

Cu lotul pe care îl are acum pe mână Lăcătuș nu-și poate permite să fie pragmatic, cinic. Chipurile pentru că așa e la modă, să te dai Mourinho. De când a făcut primul pas pe Bernabeu, parcă nici Mourinho nu-și prea mai permite să fie același Mourinho, cel de la Inter, antipodul Realului. În fond, păstrând bineînțeles proporțiile, filosofia de pe Bernabeu nu prea diferă de cea din Ghencea. Undeva, pe la începutul anilor ’80, într-o vreme în care Steaua se tot căuta, precum azi, și tot suspina după titlu de vreo cinci ani, l-am întrebat pe Ion Alecsandrescu la ce-i trebuiau atâtea transferuri deodată. Se descărca zi de zi câte un camion cu noi recruți, numai atacanți și mijlocași aleși pe sprânceană. Pe care, în treacăt fie zis, nu-i pândea la o adică un exil dulceag la satelitul de B, la Mizil, ci o săptămână de garnizoană. Sculatul la 6, sectoare, stingerea la 22. Chiar dacă din altă generație, Liță Dumitru știe cu ce se mănâncă și poate să povestească. Am închis paranteza. În loc de răspuns, Sfinxul a întins mâna către o poză din Sportul în care se vedeau una dintre peluze și o parte din tribuna a doua din Ghencea în delir după un gol. Pentru asta a fost construit stadionul fără pistă, ca să-i fie echipei tribuna aproape când atacă, nu când se apară, a adăugat.

Poate că vremurile de atunci, cele care au tot filtrat echipa pentru Sevilla ’86, nu se vor mai întoarce vreodată. Proiectul de acum însă parcă ar scoate din lada cu vechituri a bunicilor o sticluță în care a mai rămas o picătură de parfum de odinioară. Pe care scria „Spirit ofensiv”, marcă înregistrată în Ghencea.