Aproape că nici nu mai contează decizia Comitetului Executiv al FRF de luni. Dacă îi întinde ori nu lui Poli un colac de salvare inventând regulamente, inventând păreri, nuanțe și virgule. Răul a fost deja săvârșit. Nici Craiova nu arăta într-atât de pustiită în iarnă după ce Pițurcă a pârjolit totul în urma sa. Mai tot ce a fost de rasă în bătătura lui Poli s-a răspândit, care încotro. Iar ce-a mai rămas e cu ochii pe mica publicitate, așteptând nu provincia ca Dem Rădulescu, ci Capitala. Fug toți ca potârnichile. Nimeni nu mai crede în povești și salvări miraculoase, probabil că se mai fac și pariuri cu cine stinge ultimul lumina. Nu e zi să nu facă ochi o știre cu un transfer. La Rapid, în Bulgaria sau în Cehia. Poli e sfârtecată bucată cu bucată, toate hienele tânjesc la câte o bucățică violetă din ce a mai rămas pe os. Probabil că de când Zambon a făcut-o pachet pe Poli, a îndesat-o într-o borsetă și a târât-o pe la Drăgășani sau în Ilfov, Timișoara n-a mai avut parte de o vară atât de înlăcrimată. Poli abia a apucat să clipească și deja parcursese drumul lung de la urna preliminariilor Ligii Campionilor către întrecerea satelor.
Asta n-ar fi însă nimic. Cu adevărat scandalos ar fi ca luni să se schimbe modificarea, iar Comitetul Executiv să-și dea singur niște scatoalce și să se joace cu avioane din hârtiile de licențiere ale lui Duru. Răul cel mare oricum fusese împlinit, iar Poli dezbrăcată până la slip și șosete. De ce nu, poate chiar asta s-a și urmărit.
Oare chiar atât de crud să fie destinul lui Poli? Zambon era la cuțite cu oficialitățile locale, dar era bot în bot cu FRF. Iancu face echipă cu cei de la primărie, dar le stă în gât lui Mircea Sandu and Co. Pețită și îmbrobodită de mulți, Poli rămâne o fată fără noroc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER