Rețeta eșecului

Așa se întâmplă întotdeauna când ții morțiș să-i mulțumești pe toți. Sfârșești prin a-i nemulțumi pe cei mai mulți. Rețeta clasică a eșecului. Să intre și Dănciulescu, doar a așteptat într-atât revenirea, să intre și Andrei Cristea, poate îl mai vede vreun scouter de afară, să intre și Niculae, să intre și Ganea, și Alexe… Să intre cât mai mulți atacanți deodată, să intre toți dacă s-ar fi putut…

Andone și-a bătut singur cuie în talpă. A bramburit jumătatea de echipă care părea să ducă tot greul, jumătatea care purta, atârnată de jambiere ca săculeții de la antrenamente, și povara neputinței celor din apărare. Jumătatea de echipă care începea de undeva de la N’Doye, se închidea la cel mai împins vârf și-i amăgea pe dinamoviști cu varianta retro, de dinaintea betonului lui Herrera, că meciul se mai poate câștiga și cu 5-3, și cu 4-2.

Iată acum o situație răsturnată, ceea ce aducea chiar cu o fantezie după 3-4 cu „U” nu demult. Nu-i așa că avem acum cu toții senzația că apărarea și-a mai revenit din pumni, că ni se pare mai așezată? Deși Wesley a dat gol dintr-un sandwich în care nu avea voie nici măcar să respire, deși Garat devine stupid de-a binelea cu prefăcătoria că nu pricepe cum se acordă cartonașele în România… Dintr-odată s-au inversat rolurile și țintele ironiilor. Doar așa a ajuns iarăși Claudiu Niculescu cel mai bun vârf al lui Dinamo, nu? Cele câteva sute de fani cu Vaslui încă nu văzuseră meciul jenant de la Urziceni. 0-1 tradus doar în compromisuri și bilețele de favoare. Joacă toată lumea, ca-n curtea școlii la 7 contra 7. Un portar și 6 atacanți. Să nu se supere x, să nu se supere y. Jucători, impresari, sensei, gulere scrobite de la oficială.