Torje pare un bun actor. Știe să braveze și o face cu stil. Pe chip nu-l trădează nicio fibră, e relaxat, aproape indiferent atunci când cineva aduce vorba de un transfer la Hamburg, de parcă ar fi invitat să comenteze cotația bambusului la bursa de la Tokyo.
„Nu sunt disperat să plec de la Dinamo” ar fi fost o declarație de dragoste în alte împrejurări. Spre comparație, aduceți-vă aminte de secvențele cu Andrei Cristea zbughind-o de pe Otopeni. Toată fața îi era numai un zâmbet deși pleca la o formație care se perpelește să nu retrogradeze din a doua ligă nemțească. Vorbele-i de pe buze nu se potriveau cu ce spuneau ochii. „Am reușit să mă transfer”. Dacă Torje e plămădit ca oricare alt jucător, din carne, oase și fibrilații la mirajul unui transfer afară, atunci și lui trebuie să-i fi stat o secundă inima în loc când impresarul său i-a fluturat pe sub ochi o ofertă de la Hamburg. Probabil că a tresărit și cam atât. În cei câțiva ani de Dinamo doar a văzut atâția colegi împachetând exuberanți dimineața și despachetând pleoștiți pe înserat, nu?
Pe piață circulă și varianta că, de fapt, Torje n-a fost vândut pentru că banii – toți, o parte? – ar fi mers în punga lui Turcu, alt acționar care-și așteaptă rândul să închidă conturile cu Dinamo. Doar o bârfă? Cineva spunea că dacă oferta de 5 milioane de euro ar fi fost reală atunci Nicolae Badea l-ar fi dus în cârcă pe Torje până la Hamburg. Poate că și Badea are probleme cu șalele precum Borcea care se oblojește la Miami. Asta ar explica totul. Oricum, Badea știe mai bine decât oricine ce migrene are cu balanța financiară într-un moment în care doar a împrumutat pe mai nimic trei sferturi de echipă unde s-a nimerit și doar a scăpat odată cu Adrian Cristea și de o datorie la Walter. De unde și sictirul fantelui de Florida: „întrebați-l pe Badea. Eu am răspuns de Dinamo doar până în vară”. Dinamo parcă s-a întors în timp, cu trei decenii, pe vremea serialului Dallas. În episodul de azi, Badea e Bobby, iar Borcea e JR. În cel de mâine e viceversa. Ce spectacol în ședințe trebuie să fi fost atunci când printre acționari erau și Nețoiu, și Turcu, și Walter…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER