Viva Zapata!

Secvențe de pe aeroport cu întoarcerea steliștilor de la Napoli. Bat la ochi câteva cărucioare strivite de munții de baloți. Exact ca atunci când cineva se mută. Erau bagajele lui Zapata, care chiar se muta. Se muta acasă, după ce tocmai reziliase contractul cu Steaua. Când eram toți de-o șchioapă, vă aduceți aminte, mamele ne alungau momentele de uluială la vederea unui cunoscut cu o strângere de mână care se traducea în „ce zici?” Să fim politicoși și să-i spunem lui Zapata, acum, la despărțirea de tot fotbalul românesc un simplu „mulțumim!” Cu un bonus de prețuire pentru discreția ultimelor luni trăite la Steaua. Mulți alții au tot bătut toba prin media pentru un exil de nici o săptămână la satelit, nu de un tur întreg, atât cât a fost mătrășit Zapata. Ce ironie, doar ca să i se facă loc lui Stanca, copilul lui Pițurcă, ambii demult istorie în Ghencea.

Zapata a apărat uneori fabulos și a gafat de alte ori monumental, a pierdut puncte și a câștigat meciuri de unul singur în cei trei ani cât a avut pe mână cheile porții. A fost și fotbalistul anului, și implicit și unul dintre pariurile câștigate de legiunea străină, cea pe care Dumitru Dragomir tot pune, interesat și părtinitor, eticheta de „made in lumea a treia”, uitând de profitul CFR-ului, spre exemplu, din vânzarea lui Pereira. De milioanele de euro câștigate pe uruguayan nu s-a apropiat toată campania de transferări a întreg fotbalului nostru din ultimul an.
Atâția fandosiți de-ai noștri n-au cochetat nici măcar cu suma meschină cu care a fost vândut Toja – parcă undeva spre 300 de miii de euro – renăscut, pare-se, la Arisul care a decapitat deținătoarea Europa League, pe Atletico. Dar de ce tot vinde în pagubă marele brand Steaua, poate cu un alt prilej. Deocamdată doar să-l salutăm pe Zapata, în spaniolă sau în românește, o limbă cu tot mai puține secrete pentru columbian încă după prima jumătate de an de trai în Ghencea.