Într-o variantă dotată cu o minte analitică, Nicolae Zuluf ar fi avut șanse să fie împins de destin spre Microsoft sau spre NASA. La fel de bine, un inginer spațial de la Cape Canaveral, plasat de același destin undeva între Dunăre și Carpați și înzestrat cu niște calități fizice deosebite, ar fi putut ajunge Nicolae Zuluf. Adică un jucător de fotbal muncitor, de 25 de ani, plimbat pe la Brănești, Dinamo, Severin și aterizat în cele din urmă la Concordia.
Soarta a vrut ca Nicolae Zuluf să fie chiar Nicolae Zuluf, un tip cu un duh mai sărac decât fizicul, un jucător care s-a remarcat în fotbal pentru că a vrut să înghită supozitoarele prescrise de doctorul echipei sale. Fără nuanțe jignitoare, ProSport a publicat ieri alte patru întâmplări comice în care mijlocașul de la Concordia
• le recomanda colegilor să consume câte ouă de Paște vor. Ficatul nu avea de suferit pentru că, susținea Zuluf, ouăle erau sfințite • a uitat o pungă cu pește sub pat, vara, în camera de hotel timp de 3 ore • i-a răspuns unei recepționere, în Antalya, că „room number”, numărul camerei sale, este „Zu-luf” • în fine, în timpul unei altercații pe stradă, s-a aplecat să-i dea unui tip cu spray paralizant la glezne, motivând că voia să-i amorțească picioarele
Luni, Zuluf nu a putut fi contactat pentru că se pregătea de meciul cu Oțelul din acea seară. Ieri însă, l-a sunat chiar el pe autorul articolului pentru a nega, pe un ton ușor superior, veridicitatea poveștilor apărute în articolul „Umor cu Zuluf”. Coincidență sau nu, în urmă cu 10 ani, același jurnalist primea un telefon de la Claudiu Răducanu, a doua zi după ce publica celebrele vorbe de duh ale fostului atacant de la Steaua.
Ca și în urmă cu un deceniu, după invocarea lui Dumnezeu și a pedepsei divine, discuția a alunecat spre sursele ziaristului. Claudiu Răducanu și Zuluf voiau, de fapt, să afle cine i-a dat de gol. Asemănările se opresc aici. În 2002, pe un ton civilizat, Răducanu a înțeles și a închis. Jucătorul din generația 2013 a avut însă o altă abordare:
Zuluf: Auzi, dacă-ți dau 500 de euro, îmi spui și mie cine ți-a zis despre mine? Rămâne secret, nu mai zic nimănui. Ziarist: Am senzația că mă confunzi. În momentul ăsta, îți închid telefonul… Zuluf (ofensat): A, da? Auzi, mă, cine ești tu? N-am auzit de tine până acum. Ziarist (amuzat): Sincer, până să scrie Cancan că ai vrut să înghiți supozitoare, nici eu nu auzisem despre Zuluf… Zuluf (enervat): Ia, haide, băi, ăsta, să ne vedem față în față!! Să văd eu cine ești tu…
Avertizat că a sărit calul, fotbalistul care câștigă 2.200 de euro pe lună – din care e dispus să ofere 500 pentru informații – s-a calmat într-un final și a întors-o: „Am glumit cu banii!”.
Pornirea mercantilă a lui Zuluf definește o întreagă castă, aceea a personajelor din fotbalul românesc. Plătiți cu mulți bani, chiar dacă uneori cu întârziere, nu nemaipomenit de valoroși, dar extrem de prețioși și de pretențioși, acești băieți de 20 și ceva de ani au senzația, la fel ca și finanțatorii lor, că miile de euro mototolite prin buzunare pot cumpăra orice. Poate unii ziariști sunt de vânzare, dar Zuluf ar fi trebuit să știe până la 25 de ani că talentul de fotbalist, nu de jucător, și bunul simț nu au preț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER