M-am uitat cu atenție peste toate pozele cu Dragișa Pejovic, nu sunt foarte multe, căutând ceva special, nu știu exact ce, probabil un licăr în privirea lui care să ateste că persoanele care spun adevărul chiar și atunci când minciuna este universal acceptată au o particularitate anume, o genă care în plan fizic să se manifeste evident. Speram să găsesc o față luminoasă, niște ochi limpezi, un surâs de ființă superioară, aura aceea de sfânt necanonizat încă, pentru că într-o lume predispusă să afle adevărul mărturia lui Pejovic ar fi trebuit să aibă efectul busuiocului înmuiat în agheasmă.
Cadru după cadru, bărbatul de 30 de ani cu freză de adolescent nu oferă altceva decât ochi înfundați în orbite, pungi pline cu ore de nesomn, o mină tristă, de om apăsat, și un singur zâmbet, atunci când colegul meu Costin Negraru l-a luat pe după umeri. Acum un an, Pejovic vorbea public despre meciurile trucate în care a încercat să-și apere onoarea. N-a luat niciun premiu pentru asta, deși FIFPro, sindicatul internațional al fotbaliștilor l-a lăudat și l-a plimbat pe la diverse conferințe ca pe un pitic de bâlci. În schimb, a fost suspendat de federația sârbă, a primit și primește încă telefoane de amenințare în miez de noapte, cluburile din Serbia îl privesc ca pe un lepros, iar soția l-a părăsit, îngrozită de teroarea care se aduna în jurul bărbatului ei.
Încurajator, nu!? Să tot ieși și să mărturisești neregulile spre care ești împins. Vă întrebați probabil ce au făcut FIFA și UEFA atunci când federația de la Belgrad a sancționat un fotbalist care a încălcat legea tăcerii. Evident că nimic, Platini și Blatter își arată mușchii umflați cu drepturi TV și de imagine doar atunci când politicul își bagă nasul în fotbal, un domeniu aseptic, în care oamenii umblă îmbrăcați în alb, cu mănuși de cauciuc. FIFPro s-a agitat pentru Pejovic, dar ce valoare are un sindicat atunci când frica ia noaptea o formă concretă și se propagă prin telefonul mobil sub forma unei voci care-ți spune: „O să-ți rupem picioarele și o să avem grijă de familia ta!”.
Pejovic fumează, iar sfinții nu trag din țigară cu gesturi febrile. Indicat ar fi ca nici fotbaliștii, dar poate că sârbul nu e nici asta, dacă‑l măsurăm după standardele impuse de Mircea Sandu. Țineți minte: „Ce fotbalist e și Ciobanu ăsta?”, a întrebat Platini al nostru atunci când Ștefan Ciobanu a vorbit despre blaturi. Pentru unii un fraier care a deschis gura aiurea, pentru alții un tip cool despre care se va vorbi 10 secunde, nu mai mult, Pejovic i-a mărturisit colegului Negraru, ușor deziluzionat: „Nu văd vreo perspectivă pentru mine, dar merg până la capăt. Măcar să fie bine pentru alții”. Fiecare ia ce vrea de aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER